Jurnal VIII

Iubito, vine iarăşi noaptea
mişcărilor necontrolate
a gesturilor inutile
a cuvintelor dezbrăcate de orice ruşine
iubito, a minciunilor dulci
cu aromă de sulf şi catran

hymenul încă virgin
al stelei Mira Ceti
stă închis sub pântecul tău profund asiatic
ca uşa casei în care mai ieri
ne-au murit părinţii
mult timp înainte de a ne fi născut
cu mult înainte de a fi uitaţi
în această dugheană
de la periferia lumii

Fotografii a ceea ce se vede

Ca scriitor eu doar execut fotografii a ceea ce văd, în cuvinte. Dacă scriu despre sadism este pentru că acesta există. Nu eu l-am inventat şi dacă ceva oribil se petrece într-una dintre cărţile mele este pentru că astfel de lucruri se întâmplă în vieţile noastre de zi cu zi. Nu sunt de partea răului, în cazul în care un astfel de lucru există în abundenţă. În ceea ce scriu nu sunt întotdeauna de acord cu ce se întâmplă şi nici nu lâncezesc în mocirlă doar de dragul de a face asta. De asemenea, este interesant de observat că oamenii care îmi ironizează munca par a trece cu vederea secţiunile care conţin bucurie, dragoste şi speranţă, şi chiar există astfel de secţiuni. Zilele mele, anii mei, viaţa mea au văzut urcuşuri şi coborâşuri, lumini şi întunecimi. Dacă aş scrie în continuu şi numai despre lumină fără să menţionez celelalte lucruri, atunci, ca şi artist, aş fi un mincinos. (Charles Bukowski)

Sindromul picioarelor nelinistite

Fiecare cuvânt
pe care nu izbuteşti să-l rosteşti
înseamnă soarta cuiva –
a frunzei în cădere liberă
a paharului plin scăpat pe jos
a prietenului atât de uşor uitat –
soarta atâtor necuvântătoare
alcătuite doar din sunete şi litere
pentru ca tu nerecunoscătorule
să le auzi să le vezi
se întâmplă să cadă în iarbă
şi iarba se colorează în nebuneşti
culori complementare/ ţipă călcată pe nervi/
şi vin limacşii şi spală toate aceste păcate/
vin nişte greieri lăcuste cosaşi –
vine la urmă şi căţelul pământului
îl împătureşte cu grijă
şi-l cară undeva în adânc
lângă sufletul altor cuvinte
adormite întru Domnul

Intr-o poza

apar şi eu cu pleoapa căzută
cu gura strânsă a dispreţ/ cred că aşa m-am născut-
pe o ploaie sepia într-o seară de cenuşă
când se terminase petrolul în lampă-
spunea mama că aşa erau vremurile/ nici n-apucai
să te luminezi bine la faţă/ să duci mâna la tâmplă
semn că ai început să-ţi gândeşti moartea –
că repede se şi întuneca/ se făcea beznă
până şi în ochii câinelui credincios

mirosea a ceasuri stricate/ a sindromul Tourette
mi-amintesc cum cădeam cădeam
înjuram frunza şi iarba/ înjuram pe cei duşi
înjuram pe toţi neisprăviţii care ar fi vrut să se nască
pe aceeaşi ploaie sepia
în aceeaşi seară de cenuşă

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.