Şi noi muream câte puţin şi ea dormea
ca şi cum cea mai tânără ninsoare ar fi nins
într-o curte interioară – ca un copil părăsit dormea
în calda ninsoare dintre ani/

o cum mai dormea cu orbitoarele-i picioare
de aur roşcat/ cu încălţările-i verzi ca firul ierbii tăiate/
ca şi cum şi-ar fi aflat în sfârşit libertatea
de a construi castele în Spania

şi noi muream alături câte puţin.

ostenite călcâiele ei presărate cu praful acela unic de Cordoba/
semn că uneori în vis se poate muri din dragoste/
o venă tăiată şi o fereastră aburită din copilărie
şi un salt în gol fără de plutire
şi o zi în orbire- pe când ea dormea şi clipea fericită
ca un fluture pe cale să se nască-
pe când noi muream alături
puţin câte puţin