Caine batran, caut casa la curte

Daca un lucru incepe urat, e stiut ca tot asa se termina. Dar pe atunci nimeni nu putea prevede ce va aduce viitorul. Asta era lumea – se traia de azi pe maine. Trecusera doar cativa ani de la razboi si oamenii se fereau sa faca previziuni. Abia iesiti dintr-o aventura care nu le apartinuse, se multumeau sa constate ca totusi e bine, intrucat n-a fost mai rau. Lucrurile se asezau caldute, intr-un fagas despre care nimeni nu indraznea sa afirme ca nu e cel potrivit.. Intrase in obisnuinta tuturor a nu-si marturisi indoielile, orice comentariu se excludea de la sine. Ordinul ramanea acelasi loc uitat de lume, o insula in care vestile “de dincolo” ajungeau cu greu, uneori cu adevarul trunchiat. Ceea ce se afla parea a veni dintr-un timp de demult si nu ar fi fost de mirare daca, odata cu stirile (rare) primite prin scrisori ori prin gura vreunui ins ratacit la poarta larg deschisa a Ordinului, sa rasune si ecoul zanganitului de arme din “Razboiul celor doua roze”. Imaginatia mea o luase razna de cand Filip se apucase sa-mi povesteasca – in timp ce tragea cu acul la zdrentele saracilor – despre Siegfried si Kriemhilda si Hagen, despre comorile Rinului si piticul Alberich. N-am aflat niciodata de unde stia el, om cu patru clase primare, de toate acestea. Si, ca sa innebunesc de-a binelea, intr-o seara m-a luat de mana si m-a dus la cinematograf, unde am urmarit, cu sufletul la gura, ”Inima rece”. Acesta a fost inceputul nenorocirii vietii mele. De-atunci incolo am trait cu spaima ca un oarecare personaj tenebros, ratacitor prin intunecatele paduri germane, o sa-mi smulga inima, punand in loc un obiect nesimtitor.

In asemenea momente, navaleau peste mine toate nelinistile, toate spaimele din lume (Angst!Angste! a tipat isterizat Tulcinski, cand i-am marturisit ca nu stiu ce am – spaime, nelinisti, Angst und Sorge). El, care scapase ca prin urechile acului de lagarele nemtesti, fusese ridicat intr-o noapte a lui 1949 de rusi si trimis undeva in Siberia, ”deportat ca Dostoievski”, de unde se intorsese, nu se stie prin ce minune, cativa ani mai tarziu. Imbatranise, dar, exceptand curbura spatelui si dantura distrusa, ramasese acelasi, amabil si delicat in relatiile cu locuitorii Ordinului. Am fost surprins sa constat ca in pasareasca sa germana virand spre idis, revenea obsedant cuvantul Angst. Parea a fi uitat definitiv acel miez de noapte cand in fata casei se oprise un GAZ militar din care coborasera cativa civili calcand florile mamei tale, inaintand, siguri pe ei, catre usa evreului.

-Te imbraci, iti pui in bagaj lucruri personale si mergi cu noi, dictase unul rapid, rostind vorbele ca si cum atunci ar fi descoperit ca exista. Astfel incat dentistul, buimac, nu percepuse decat un monstruos aciurigioi.

-Ordin! adaugase un altul, stergandu-si nervos picioarele pe iarba frumos adormita.

ORDIN a fost cuvantul pe care l-am auzit toti; ne treziseram la zgomotul motorului, era vara si cald, licuricii se izbeau de geamuri ca niste meteoriti minusculi. GAZ-ul torcea iritat, tulburand efluviile de miresme. Indivizii impinsesera in masina un Tulcinski speriat si transpirand abundent; demarasera in tromba, tot asa cum venisera. Am avut atunci senzatia ca intunericul tandru batand in vioriu se rupsese in doua. Am vazut clar in urma lor un culoar urat mirositor, putind a ulei ars si sudoare, intinzandu-se pana in strada. Apoi s-a lasat o tacere grea, sparta doar de vocea nefiresc de calma a lui Aron:
-Nimeni nu stie cand incepe si cand se termina viata asta a noastra. Insa eu stiu… Apoi a intrat in casa dupa maica-sa si multa vreme la ei a ars becul chior, raspandind o lumina palpainda, ca la priveghiul unui mort.

(SINDROMUL PICIOARELOR NELINISTITE- fragment)

Angela Tocila -11 Ore – Oradea – Din jurnalul lui Darius Valcov

”Săptămâna trecută m-a luat durerea de cap. Am încercat cu de toate, am dat rigipsu jos și mi-am clătit ochii cu țărăncuța și cu grasa aia plină de celulită (cum bine a subliniat Lavinia înainte de a ne despărți)… Apoi mi-am numărat toate trei lingourile, durerea de cap nu mi-a trecut nici așa. Apoi am încercat să-mi număr banii dar n-am reușit să număr decât vreo 50 de kile iar durerea a devenit insuportabilă. Am mâncat niște icre de prohibiție pe care le-am asezonat cu fasole de la mămica, de la Călărași. M-a apucat plânsul. Până la urmă am cedat și am luat 2 pastile de algocalmin cu N-ul gravat în aur, făcute la comandă. Am făcut o gargară cu Dom Perignon și-am fost ca nou, asta până când m-a sunat prostu` de Ponta că cică să-i fac nu știu ce coduri, moment în care mi-am adus aminte ce-mi lipsește, motivul pentru care mă durea capu`… N-aveam Codul lui Da Vinci din colecție, fratele meu. Ai, să-mi bag p…a și eu băgam algocalmine și lacrimi ca prostu`… Din jurnalul lui Darius Vâlcov.

Din jurnalul lui Darius Valcov

”Mi-am căutat Rolexul sub pat și-am dat de-un Picasso. Nu știu cum a ajuns acolo. Când să deschid dulapul, mi-au căzut niște lingouri pe picioare de mi-au sărit diamantele de pe unghii. Am chemat un medic din Dubai să-mi pună piciorul în gips suflat cu platină. Până vine, îi fac un pachet cu sturioni pe care-l învelesc într-un desen de Dali, oricum era pătat cu ketchup și muștar de la niște mici. Îmi place să trăiesc uneori popular. Aseară am fost la cimitir la niște neamuri. Simțit cum sunt, nu m-am dus cu mâna goală, vreau să se știe cât îmi prețuiesc morții, așa că le-am lăsat în cavou niște bani, ca să aibă de șpăgi la Sf. Petru. Când să ies din cimitir m-am întâlnit cu niște cetățeni cu figuri fioroase care mi-au dat cu forța niște pungi de plastic de la Kaufland. N-am vrut să-i jignesc spunându-le că eu nu mănânc decât de la vită Kobe în sus, așa că m-am lăsat forțat să le primesc. Abia acasă am văzut că pungile erau pline cu bani și m-am enervat foarte tare pentru că erau euro iar eu, patriot fiind, nu concep să țin sub saltea altceva în afară de moneda națională”. Din jurnalul lui Darius Vâlcov.

Alte scrieri

Blague

Plâng poeții de se cutremură carnea pe ei. Nu le-a murit nimeni din cei dragi, nici măcar câinele de companie.…
Citește mai mult 
n-am-sa-mai-scriu

N-am să mai scriu despre tine

N-am să mai scriu despre tine. Nici în somn, nici în miezul de zi. Ar fi ca și cum aș…
Citește mai mult 

Astăzi nu s-a născut nimeni

(platou) Rubrica de la nașteri-decese e goală, vai! Minutarele ceasurilor au încremenit- stop-cadru! tăiați! tăiați!- prea multă mișcare în plan…
Citește mai mult 

Semnal. Ora 12, fix

Am primit bucățelele tale de suflet, îmi scrie ea, mă declar mai fericită decât în singura noastră noapte de dragoste.…
Citește mai mult 
semnal-de-seara

Semnal de seară

Ar trebui să nu ne mirăm: mirosul de mere coapte şi scorţişoară e în stare să descuie blând centura de…
Citește mai mult 
imi-propusesem-sa-mi-revin

Îmi propusesem să-mi revin… Nu se poate…

Îmi propusesem să-mi revin… Nu se poate… Cineva mi-a șters postarea. Îl (îi) anunț că o voi posta la nesfârșit…
Citește mai mult 

A pleca din poezie

A pleca din poezie în altă direcţie e ca şi cum te-ai trezi într-un oraş străin, undeva prin Volta Superioară…
Citește mai mult 
micul-zeu-al-ploii

Micul Zeu al Ploii

Uneori când te simțeai părăsit/ uitat de toți sfinții/ desenai pe nisip cu degetul chipul Micului-Zeu-Hermafrodit-al-Ploii/ un fel de femeie…
Citește mai mult 
quotidian

Quotidian

În septembrie se dă liber la nunți. Defilăm în limuzinele noastre albe, prelungi ca niște sicrie regale. Împărțim mărunțiș cerșetorilor…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei