Angela Tocila -11 Ore – Oradea – Din jurnalul lui Darius Valcov

”Săptămâna trecută m-a luat durerea de cap. Am încercat cu de toate, am dat rigipsu jos și mi-am clătit ochii cu țărăncuța și cu grasa aia plină de celulită (cum bine a subliniat Lavinia înainte de a ne despărți)… Apoi mi-am numărat toate trei lingourile, durerea de cap nu mi-a trecut nici așa. Apoi am încercat să-mi număr banii dar n-am reușit să număr decât vreo 50 de kile iar durerea a devenit insuportabilă. Am mâncat niște icre de prohibiție pe care le-am asezonat cu fasole de la mămica, de la Călărași. M-a apucat plânsul. Până la urmă am cedat și am luat 2 pastile de algocalmin cu N-ul gravat în aur, făcute la comandă. Am făcut o gargară cu Dom Perignon și-am fost ca nou, asta până când m-a sunat prostu` de Ponta că cică să-i fac nu știu ce coduri, moment în care mi-am adus aminte ce-mi lipsește, motivul pentru care mă durea capu`… N-aveam Codul lui Da Vinci din colecție, fratele meu. Ai, să-mi bag p…a și eu băgam algocalmine și lacrimi ca prostu`… Din jurnalul lui Darius Vâlcov.

Din jurnalul lui Darius Valcov

”Mi-am căutat Rolexul sub pat și-am dat de-un Picasso. Nu știu cum a ajuns acolo. Când să deschid dulapul, mi-au căzut niște lingouri pe picioare de mi-au sărit diamantele de pe unghii. Am chemat un medic din Dubai să-mi pună piciorul în gips suflat cu platină. Până vine, îi fac un pachet cu sturioni pe care-l învelesc într-un desen de Dali, oricum era pătat cu ketchup și muștar de la niște mici. Îmi place să trăiesc uneori popular. Aseară am fost la cimitir la niște neamuri. Simțit cum sunt, nu m-am dus cu mâna goală, vreau să se știe cât îmi prețuiesc morții, așa că le-am lăsat în cavou niște bani, ca să aibă de șpăgi la Sf. Petru. Când să ies din cimitir m-am întâlnit cu niște cetățeni cu figuri fioroase care mi-au dat cu forța niște pungi de plastic de la Kaufland. N-am vrut să-i jignesc spunându-le că eu nu mănânc decât de la vită Kobe în sus, așa că m-am lăsat forțat să le primesc. Abia acasă am văzut că pungile erau pline cu bani și m-am enervat foarte tare pentru că erau euro iar eu, patriot fiind, nu concep să țin sub saltea altceva în afară de moneda națională”. Din jurnalul lui Darius Vâlcov.

Alte scrieri

imbata-te

Imbata-te

Îmbată-te/ fă-te praf și pulbere/ rescrie limba mamei tale în textele pietrei de la Rosetta/ iubește femeia Solweig răsărită din…
Citește mai mult 

Scotocind prin lada de zestre a femeii

am aflat întuneric felurit- unul mătăsos ca foşnetul rochiei de bal de un albastru electric/ un altul aspru ca vocea…
Citește mai mult 

Curățenia de vară după Bacovia

Am făcut curat după Bacovia- ploile putrede/ toamnele nesfârșite/ scânteile galbene/ voievozii în straie violete/ iubitele tuberculoase/ doamne, câtă mizerie…
Citește mai mult 

Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine. Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță…
Citește mai mult 
darie-l--gherbaluta

Cu Gabriel Gherbaluta in Heavens

Ieri.. la HEAVENS.. Vreau și eu o porție de conopidă..
Citește mai mult 
in memoriam simon ajarescu

In memoriam Simon Ajarescu

O pagină, atât… Cred că merită citită… In memoriam Simon Ajarescu
Citește mai mult 

O zi care nu mai spune nimic

15 iunie… O zi care nu mai spune nimic… Pe ici, pe colo, câte un oftat. Ni s-a recomandat să…
Citește mai mult 

Am fost furios, am ucis, mi-am revenit, acum sunt bine…

În Jormania aud că e pace, în Francia, Josefina cultivă cactuși- au și înflorit- o nebunie. Dacă pitbullii avocatului de…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei