Zi si noapte pe Facebook

„Cine stă zi și noapte pe Facebook, ori e pensionar, ori șef la mama acasă, ori… mort.” ( dintr-un filosof contemporan).

O poveste

Ăi bătrâni aveau și ei o casă
undeva la marginea târgului/ mai încolo- câmpia
care nu ducea nicăieri- cine s-ar fi încumetat
să călătorească pe o așa mare fără de sfârșit?
vedeai cum iarba se prăvălește în adânc/
într-o prăpastie pe care/ dac-o priveai
se uita și ea atent la tine/ sigur că
nimeni n-a știut vreodată ce s-a întâmplat
cu oamenii și cu pământul acela sinucigaș
după căderea în gol
și
era în casa ălor bătrâni
zi și noapte o fâlfâire nervoasă de aripi/
de ziceai că e o pasăre insomniacă/o și vedeai
cum scoate capul de sub aripă/ cum fixează
cu ochiul ei roșu prima stea răsărită deasupra /
ei s-au cam dus/ casa lor a rămas/
urmașii au vopsit-o într-un albastru etern:
să fie mai aproape de cerul ăsta/
pupa-i-aș tălpile

Fragment din „Sindromul picioarelor nelinistite”

Până să deschid eu uşa, privise pe fereastră. Oare ce văzuse? Marginea târgului- o lungă înşiruire de case mizere cu canapele de lemn la porţi. Toată lumea ieşise la poartă, aştepta motorul de 5. Motorul e un fel de vagon care trece de două ori pe zi de la gara nouă la gara veche şi înapoi…
Sau poate o atrăsese altă scenă. De peste calea ferată apăruse un sanitar cu o geantă de piele. Sanitarul ştie să facă injecţii babelor şi copiilor din cartier.
O căruţă cu doi cai negri cară nisip de la râu. Nisipul se mută cu tot cu râu în târg: un praf mătăsos ca o cenuşă vulcanică, fixat în pereţii caselor, în oase. Dar în oasele copiilor curge deja un râu limpede, umbrit de sălcii pe sub care vor înota ei fericiţi…
Era bolnavă şi nefericită…Ştia că nu mai are mult, ştiam şi eu asta.
„ Când va veni clipa, mă avertizează ea, şi eu am să te uit.Chiar dacă n-o să vreau, n-o să am încotro. Tu eşti singurul pe care, dacă s-ar putea, aş vrea să-l iau cu mine dincolo. Iar pe soră-mea am iertat-o, să ştii…Aşa am fost eu la viaţa asta a mea: o bleagă…”
Încă se mai putea mişca, nu-mi pierdusem speranţa că se va întâmpla ceva, o minune.
I-am propus să o scot la plimbare, era primăvară, credeam că mişcarea îi va face bine. S-a îmbrăcat lent, mie mi s-a părut în schimb că a durat o veşnicie. Şi-a pus pantalonii ei negri din velur şi o scurtă cadrilată, s-a legat la cap cu un batic, m-a luat de braţ şi aşa am coborât scările de la etajul al doilea. Şchiopăta, mergea greu, dar se vedea că-i pare bine.
„Ştiu că îţi stau pe suflet, a spus ea, mai ai şi tu răbdare”.
Mă simţeam sănătos şi idiot, încheieturile mele glisau ca unse, în timp ce ea păşea alături de mine ca o biată păpuşă dezarticulată…
„Eu m-am uitat atent la tine, când m-ai dus prima oară la spital, îţi mai aminteşti? Ne-am despărţit, tu m-ai luat în braţe, ce-o fi fost în sufletul tău nu ştiu; nu ţi-am dat voie să mă conduci până la uşa de intrare; şi, în timp ce mă depărtam, am mai întors o dată capul, dar tu erai cu spatele, te grăbeai să te aşezi pe o bancă, la umbră; obosiseşi, carevasăzică; şi chiar te-ai aşezat, ai scos un borcan cu iaurt şi un corn pe care le cumpărasei de la chioşc şi ai început să mănânci. Eu intram în spital şi tu mîncai iaurt, asta e…”

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.