Mastervoice

Duminica
îmi puneam un disc de piatră
la patefonul Doamnei Colonel/
un mastervoice mai negru ca păcatul originar/
mai întâi doamna învârtea de câteva ori
manivela sorții mele/ trăgea draperia de pluș/
apoi cupla patefonul care pe-atunci îmi părea
o tortuga din galapagos- ascultam pierdut
un tango argentinian- ay!- ciorapul ei negru de mătase
mulat perfect pe coapsa incredibil de albă/
nervoasă ca un mustang rătăcit prin pampa-
și mâna ei albăstrie și inelul cu alexandrit/
și bastonul din abanos al defunctului soț/
și inima mea pulsând ca o picătură de sânge
în destrămare

Provinciala

O / eram frumos palid și liniștit
atât de tăcut încât lumea începuse să caște
după care se ridicase să plece/
se făcuse gol în juru-mi/
se auzea limpede cum cad visele bătrânilor amanți/
cum se sparg cu pocnete mici de artificii
pe asfaltul din Epicentrul Vechi
ca niște globuri de crăciun/
o Tanenbaum o Tanenbaum-
așa gândea un poet minor din Brăila
în timp ce se aprindeau felinarele roșii
ca niște ochi de dragon medieval/
în timp ce el se plimba fără țintă
printre tarabele cu pește/
printre fetele cu alunițele lor sfioase
deasupra sexului-
est modus in rebus- a mai spus el
trăgând peste cap cămașa de noapte
cu motive florale
extrase din Codex Gigas-*

*Codex Gigas: Biblia Diavolului..

Timpul.. (frament din „Sindrom”)

…Vezi tu, îmi va spune peste mulți ani Eleni, amintirea Ordinului e atât de veche, încât
acum, de față cu tine, îmi e foarte greu să mai pot da repere cât de cât precise. Pe urmă, nu-i prea
bine lămurit: din care timp? al meu? al tău? al lui Homer sau Aron? Hai, spune tu, că tot pretinzi că te pricepi cel mai bine la timpul oamenilor…
…de un singur lucru te asigur: n-am să inventez nimic.Mulți dintre cei care cică scriu romane fac
greșala de a pune în pagină întâmplări din viața lor. Apelează la o memorie care e deja compromisă. Adică e varză! Mie îmi ajunge ce am avut, așa cum astăzi îmi este suficient prezentul…
Chiar dacă o parte din viața mea ați fost voi, cu Ordinul vostru. Care, în grecește, nu a avut și nu
va avea corespondent…
Uită-te bine la mine…îmi ești ca un frate mai mic…așa că ascultă și bagă la cap: niciodată nu
m-a chemat altfel decât Tzigaridis Eleni, cu mamă emigrantă de pe vremea lui Manolis Glezos; cu tată mort și îngropat la Yanitza. Și cu multe rude, multe și neștiute, din Creta până-n Tessalia..
Oase risipite și amestecate cu pulberea de aur a lui Alexandros Philippou Makedonon..Crede-mă,
e o povară să duci în spate o asemenea ereditate; de cele mai multe ori nefericită…nu te poți spăla
cu toate apele mării Egee…
Și pe când ea vorbea (și nu părea că are de gând să se oprească), eu încercam să-i descopăr
vagi urme din frumusețea de odinioară. Și nu reușeam…Eleni îmbătrânise, parcă se prăbușise în sine…Cu oarecare efort reușii să o văd o clipă pe mama ei, cea din fotografia făcută pe maidanul
Ordinului…La mijloc, Electra, soră-sa, cu fundă bogată în creștetul capului…La dreapta- mama,
coafată permanent, în taior bleumarin și bluză cu guler de dantelă, încheiată la gât până la ul-
timul nasture…Tristă, obosită, să fi avut pe-atunci cel mult treizeci și cinci de ani, însă părând mult mai bătrână…În stânga ea, Eleni, slabă, cu ochii deja încercănați; avea la gât cravată- fusese
făcută de curând pionieră- și pe mâneca uniformei pepit matricola bleumarin pe care erau cusute
cu ață galbenă inițialele SMM, SCOALA MEDIE MIXTĂ…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE- fragment

Gablonzuri

Aproape toate zilele mele
sunt pline de ceață
ca în filmele lui Tarkovsky
lucrurile tale stau cuminți
în șifonier/ frumos aliniate
ca niște morți la revoluție/
fiecare cu câte o luminiță
aprinsă
la căpătâi/
tu
mi le prezinți cu un deget
ca un lujer de plantă
carnivoră:
aici este rochia neagră
din dantelă veritabilă
pe care am purtat-o
la îngroparea mamei/
aici- voalul violet
al primei noastre nopți
de dragoste/
jurnalul intim/
gablonzuri/
pieptănul și peria
aruncate în urmă
din care n-au răsărit niciodată
pădurile germane ale lui Siegfried/
iar un pic mai încolo
textele apocrife
ale unei vieți vintage/
neschimbate de peste
o sută de ani/
acum închidem/
stingem ultima țigară
și închidem

Sala pasilor pierduti

Ea cobora binecunoscutele trepte
tocite de atâția pași vinovați/
numai urme negre de tălpi
pe travertinul roșu/
tocmai căzuseră primele brume/
la chioșcul din colț
se vindeau cărți despre toamnele
din literatura română/
când am strigat:
Fiorentina da Firenze
mai știi cum răsuna tăcerea
pe Via Dante?
rochia ei de mireasă puberă
explodase
în miliarde de pixeli-
am gândit: abia peste ani
voi mai putea recompune
îmbrățișarea stângace/
abia peste ani
acea tahicardie mortală
care nu mi-a folosit
la nimic

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.