Timpul.. (frament din „Sindrom”)

…Vezi tu, îmi va spune peste mulți ani Eleni, amintirea Ordinului e atât de veche, încât
acum, de față cu tine, îmi e foarte greu să mai pot da repere cât de cât precise. Pe urmă, nu-i prea
bine lămurit: din care timp? al meu? al tău? al lui Homer sau Aron? Hai, spune tu, că tot pretinzi că te pricepi cel mai bine la timpul oamenilor…
…de un singur lucru te asigur: n-am să inventez nimic.Mulți dintre cei care cică scriu romane fac
greșala de a pune în pagină întâmplări din viața lor. Apelează la o memorie care e deja compromisă. Adică e varză! Mie îmi ajunge ce am avut, așa cum astăzi îmi este suficient prezentul…
Chiar dacă o parte din viața mea ați fost voi, cu Ordinul vostru. Care, în grecește, nu a avut și nu
va avea corespondent…
Uită-te bine la mine…îmi ești ca un frate mai mic…așa că ascultă și bagă la cap: niciodată nu
m-a chemat altfel decât Tzigaridis Eleni, cu mamă emigrantă de pe vremea lui Manolis Glezos; cu tată mort și îngropat la Yanitza. Și cu multe rude, multe și neștiute, din Creta până-n Tessalia..
Oase risipite și amestecate cu pulberea de aur a lui Alexandros Philippou Makedonon..Crede-mă,
e o povară să duci în spate o asemenea ereditate; de cele mai multe ori nefericită…nu te poți spăla
cu toate apele mării Egee…
Și pe când ea vorbea (și nu părea că are de gând să se oprească), eu încercam să-i descopăr
vagi urme din frumusețea de odinioară. Și nu reușeam…Eleni îmbătrânise, parcă se prăbușise în sine…Cu oarecare efort reușii să o văd o clipă pe mama ei, cea din fotografia făcută pe maidanul
Ordinului…La mijloc, Electra, soră-sa, cu fundă bogată în creștetul capului…La dreapta- mama,
coafată permanent, în taior bleumarin și bluză cu guler de dantelă, încheiată la gât până la ul-
timul nasture…Tristă, obosită, să fi avut pe-atunci cel mult treizeci și cinci de ani, însă părând mult mai bătrână…În stânga ea, Eleni, slabă, cu ochii deja încercănați; avea la gât cravată- fusese
făcută de curând pionieră- și pe mâneca uniformei pepit matricola bleumarin pe care erau cusute
cu ață galbenă inițialele SMM, SCOALA MEDIE MIXTĂ…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE- fragment

Gablonzuri

Aproape toate zilele mele
sunt pline de ceață
ca în filmele lui Tarkovsky
lucrurile tale stau cuminți
în șifonier/ frumos aliniate
ca niște morți la revoluție/
fiecare cu câte o luminiță
aprinsă
la căpătâi/
tu
mi le prezinți cu un deget
ca un lujer de plantă
carnivoră:
aici este rochia neagră
din dantelă veritabilă
pe care am purtat-o
la îngroparea mamei/
aici- voalul violet
al primei noastre nopți
de dragoste/
jurnalul intim/
gablonzuri/
pieptănul și peria
aruncate în urmă
din care n-au răsărit niciodată
pădurile germane ale lui Siegfried/
iar un pic mai încolo
textele apocrife
ale unei vieți vintage/
neschimbate de peste
o sută de ani/
acum închidem/
stingem ultima țigară
și închidem

Sala pasilor pierduti

Ea cobora binecunoscutele trepte
tocite de atâția pași vinovați/
numai urme negre de tălpi
pe travertinul roșu/
tocmai căzuseră primele brume/
la chioșcul din colț
se vindeau cărți despre toamnele
din literatura română/
când am strigat:
Fiorentina da Firenze
mai știi cum răsuna tăcerea
pe Via Dante?
rochia ei de mireasă puberă
explodase
în miliarde de pixeli-
am gândit: abia peste ani
voi mai putea recompune
îmbrățișarea stângace/
abia peste ani
acea tahicardie mortală
care nu mi-a folosit
la nimic

Agapa

Uneori
mi se pare că vorbesc
cu vocea ultimului
Arhaeopteryx/
însă
chiar dacă aș sorbi un vin
din hrubele regilor-soare
tot nu m-aș simți turmentat
ca acum
când un cargobot
acostează cu tunet
în micul port al Brăilei-
cu vocea mea
de specie dispărută-
vă chem pe toți la o agapă
în cârciuma celestă
Kiralina-
vă jur- aici se bea
pe viață și pe moarte
gratis

Dau pagina de parca as dezgropa pe cineva

din clipă-n clipă m-aştept să văd osemintele brune
când brusc ceva se rupe în mine – ăsta nu mai e somn.
mă trezesc ca ăia bătrâni. îmi aprind un rest de ţigară –
ceva s-a prăbuşit fără zgomot. bate un vânt străin
ca pe vremea primei iubiri. pun semne de carte
câteva ilustrate poştale trimise de pe frontul de est –
dragă lenuţo nu fi zgârcită cu scrisul
trimite-mi nişte timbre cu regele Carol
Cernăuţiul e splendid roagă-te pentru mine
cu drag al tău locotenent aviator Degeaba Arthur.
mai grăbit decât ultimul Buendia răsfoiesc manuscriptul.
autorul necunoscut tot amână
răspunsul- poate într-o altă viaţă.

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.