Flash 15 (opium)

Atâta timp cât caii negri
pasc în libertate pe câmpia albă
nu am motiv să mă tem
că glonţul de argint al secundei
îmi va trece pe la ureche/
câtă vreme câinii iluziei
sunt mereu pe urmele mele
nu mă tem că galopul cailor
se va poticni ruşinat
într-un gard viu de rosa canina
Vai săraca ţară a Hymerei
pe ce mâini a ajuns –
caii sunt împuşcaţi şi daţi câinilor/
femeile îşi alăptează pruncii în linia-ntâi/
şuieră gloanţele oarbe/
neghiobii stau cu piepturile la vedere/
negustorii de fier vechi fac ţăndări
frumuseţea albastră a oţelului –
din cer va coborî definitiv peste noi
somnul de plumb al bătrânilor/
să ne cuibărim aşadar
să ne acoperim bine capetele
urmează o noapte
despre care nu se va scrie
în nicio carte de istorie

Spectacol

Intraţi în vârful picioarelor
ca şi cum spectacolul ar fi început demult-
(s-a ajuns chiar la scena când eroul moare atins
de sabia lui Laertes) – a fost o zi cu sincope/ cu proteste la maxim/
s-a fluierat în biserici/ s-au aruncat petarde în balcon
la tanti Elvira/ gardienii publici s-au retras în cârciumile calde
ca răsuflarea alcoolicilor anonimi/
şi da- mamele prudente şi-au salvat în ultima clipă
nimfetele din mâinile actorilor îmbătrâniţi în rele/
intraţi tiptil în inima mea/
ziua de azi a fost un spectacol
cu toate biletele vândute/
cu toate uşile închise-
un canar a tras draperia/ a stins luminile/
a scos un ultim tril din Traviata
şi tocmai de sus
din loja oficială
s-a aruncat în golul din stal/
aplauze

A murit Umberto Eco

„Autoru-i necunoscut (…), scrisu-i elegant, însă, cum vedeţi, e decolorat, iar foile-s acum pline de dâre. Cât despre conţinut, din puţinul pe care l-am putut parcurge, sunt exerciţii de stil. Ştiţi cum se scria în Veacul acela…Erau oameni fără suflet.” Umberto Eco – Insula din ziua de ieri …

Opium

Şi noi muream câte puţin şi ea dormea
așa cum cea mai tânără ninsoare ningea
într-o curte interioară – ca un copil părăsit dormea
în calda ninsoare dintre ani/
o cum mai dormea cu orbitoarele-i picioare
de aur roşcat/
cu încălţările-i verzi ca firul ierbii tăiate/
ca şi cum şi-ar fi aflat în sfârşit libertatea
de a construi castele în Spania/
neadormitele-i călcâie presărate
cu praful acela unic de Cordoba-
și noi muream alături câte puțin-
semn că uneori și în vis
se poate muri
fără vreo explcație
alta decât
inevitabila deplasare spre roșu
care abia aștepta
să ne înece în sânge

Opium

La marginea oraşului
un câmp nesfârşit de maci –
deasupra cerul pe care scrii
cu un arătător înnorat
poeme nemuritoare –
un zenit crispat dureros/
un nadir destins
ca un arc aheu în Ithaca –
bine-ai revenit între pagini
de purpură/ dormi adânc şi visează
zgomot de arme/ strigăte victorioase/
o istorie plină de şoapte obscure/
o naştere o iubire şi-o moarte
şi multe altele
care nu s-au întâmplat niciodată…

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.