Somnul – cerneala de sepie

În somn se făcea că toate oceanele lumii secaseră/
chiar picătura de ploaie din colţul ochilor tăi se preschimbase
într-un stâlp de sare încremenit/ de necrezut- peştii pelagici
încă zburdau pe lângă tâmplele noastre albite/

se mai făcea că Aldebaran coborâse mai în adânc decât închipuirea/
neunsa maşinărie a universului/ umilinţa cerului
în atingere cu pământul/ viaţa noastră fără sargase/
fără iarba roşcată în care se topiseră cândva
oasele noastre de spumă fierbinte
dragostea cea dintâi cu oase de diamant
de care poate chiar mâine
se va vorbi doar în şoaptă/
despre care nimeni nu va scrie nimic-

cerneala de sepie pneumaticul zbor
al iubiţilor fără noroc
azi poate mâine doar
dacă tu nu te vei grăbi
să mori

Nici vise de om sarac, nici merinde pentru drum lung

Desigur – au existat şi clipe unice/
puţine şi fulgurante ca aerul de sub aripa acvilei-
ţin minte- călcam pe asfaltul mizer
poate al unei alte vieţi- era bine şi pace/
mă simţeam mobilis in mobili/
scriam nebuneşti cuneiforme/ învăţam alfabete străine/
închipuiam texte apocrife
pe fotografia sepia din liceu a mamei
şi ah câteodată chiar arătam
ca şi când aş fi fost fericit-
de parcă puţina mea ştiinţă de carte
nu mi-ar fi arătat cât se poate de limpede
că până şi vânzătorul de haine vechi
moare tot cu inima bătând

nu aveam vise de om sărac
şi nici merinde pentru un drum lung
de om prost pierit de grija altuia-
copii! – nimic din toate acestea-/
mă aşezam pe pragul locandei
astăzi croitorie de lux- înăuntru
cineva compunea fără tihnă la maşina Singer
alte destine cu sânge albastru
puţine şi fulgurante ca aerul
de sub aripa acvilei

Din vechiul manual al ingerilor

Mărturisesc:
îmi place piciorul tău
talpa necruţătoare
apăsată adeseori
pe gâtul meu
de făptură cu o singură
celulă auriculară –
îmi pierd minţile după
osatura delicată a
tarsienelor metatarsienelor
falangelor tale
ce-or mai fi astea? probabil
cuvinte extrase din vechiul
manual al îngerilor
înainte ca ei să se fi prăbuşit
cu bietele lor aripi arse-
acum odihneşte-te
cazi odată în somn –
insomniacul cronic de mine
te va veghea cum cazi şi tu
rostogolindu-te în cadenţa
versurilor încropite de mine
tot din cuvinte-
adică din nimicul nimicului

Marina

Copil eram al unei mări moarte demult –
secată în pustia unde m-am rugat
și-al cărei cântec încă îl ascult
în sufletu-mi înfricoşat

iar gândul ce-l gândeam că te vei
mări şi mă voi strămuta –
liman lângă-ntristată marea ta –
nu l-am ştiut de-i visul ori aieve-i

pe ţărmur urma ta-i fierbinte încă/
ci nu pricep de râde ori de plânge –
pierdut plutesc pe marea cea adâncă
şi nu mai cred că voi ajunge
cândva –

târziu e-n tot şi-n toate
şi alte mări rămân necercetate…

Jeu d’amour

..lui Edith Piaf

O cum te mai strângeam în brațe
chiar în epicentrul mulțimii electrizate/
cum te iubeam în toate limbile pământului
și cum te părăseam eu apoi
ascunzându-mă copilărește
pe după trunchiurile seculare
din parcul etern al moșului Lachaise/
în mintea-mi deja așteptau
uitarea și somnul/
tinerețea mea se tot grăbea
să stingă lampa
în spatele ferestrelor/
în mansarda ultimului veac

îngenunchez/
îmi așez palma
pe marmura care ești/
palma mea violetă
pe viața ta toată în roz/
sângele meu cântă la acordeon
pe trotuar la Café de Fleur/

il fait sombre monsieur
imi spune paznicul negru
se face tot mai noapte/
e ora închiderii
pentru absolut toată lumea…

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.