Stii tu…

Știi tu
ce de lume e dincolo
de pleoapele mele
pe care le închizi cu mâna?
ce de parcuri /ce de femei
cu umbreluțe și crinoline?
mănuși albe și violete
din piele de căprioară/
gambete și revolvere și
săbii cu mâner de argint
și chiar moartea mea
programată
la prima oră a unei dimineți
cețoase de toamnă?
știi tu că toate astea
s-au întâmplat
doar pentru a salva
condurul tău cu diamante/
viața ta vintage/
fotografiile noastre de familie
retușate
până la
nuanța pământului
din care ne tragem?

Song for my daddy

Pe aici a trecut cândva
tatăl meu în drum spre
Banska Bystrica –
mi-am dat seama după copita
şchioapă a Rosinantei
după moneda de cupru
cu chipul lui Carol al II-lea
şi alături o picătură
abia observabilă
de sânge albastru
vărsat în amintirea
patriei nerecunoscătoare

Sindromul picioarelor nelinistite – fotografii..

…Fotografia era ruptă, tăiată cu foarfeca, parcă cineva ar fi făcut-o cu intenția de a îndepărta ceva
deranjant; de a elimina pe cineva cu orice preț…Eleni nu s-a grăbit să mă lămurească…Dar eu știu
pentru că am fost de față…Mi-am amintit de ziua aceea,deși eram și eu mic, insignifiant, o jucărie.. Cel eliminat era tatăl: masiv, cu cămașa deschisă larg la guler, i s-ar fi văzut proeminent mărul lui Adam; părul negru pieptănat peste cap; sprâncenele stufoase și nasul turtit- semn al meciuri-lor de box pe care le pierduse sau le câștigase, după cum era cazul. Și el părea trist și parcă dus, deja plecat…

Am revăzut limpede scena când cei doi soți se certaseră chiar în dimineața aceea de 1 mai,
Ziua Internațională a Celor Ce Muncesc…Mi-am mai amintit și cât de nesigură începuse să mi
se pară viața în acele momente…Era primăvară plină, împlinită; apele fluviului curgeau cu tunet
din sus, din îndepărtata Germanie; abatorul de la marginea orașului mergea la foc continuu; dimineața striga cu glasurile de copii ale mieilor sacrificați…Și pe maidan, morți de curiozitate
și strânși unul în altul- eu și Aron, și Sabina, și fetele jegoase ale fierarului Nabardac ne holbam
la cei care imortalizau clipa cea repede…

Numai Zambilă stătea pe ultima treaptă a gropii de bombă și se uita la tritonii lui…
– Se făcuse aproape de ora prânzului, am continuat eu, se vedea după umbra salcâmilor care
se micșora, se retrăgea către rădăcină; după verdele brusturilor virând către o culoare spălăcită,
dispusă în tușe subțiri, lipsite de strălucire; cel dintâi apăruse tatăl tău; aproape că te târa de mână, semn că tu nu prea erai încântată de ideea de a te lăsa imortalizată; refuzai cu încăpățâ-nare eternitatea, asta era…

Apoi, cu un pas în urmă, soră-ta Electra, neînsemnată, ignorată de toată lumea: într-un pulover cu dungi verticale, sandale negre cu baretă și șosete albe trei sferturi…
După un timp, apăruse și maică-ta, parcă înotând prin marea de cucută și lumânărică înflo-rită…

V-ați așezat ca la fotograf, apropiați, și, totuși, nu știu de ce păreați îndepărtați unul de altul, mai străini ca niciodată…Aaaașa, vă rog eu nu mișcați, nu uitați să zâmbiți, mersi, mersi…
bravo… Și poza clipei eterne, ieșise, gata, nu mai era nimic de făcut… Însă vouă, vedeam bine, vă venea să plângeți: tatăl se întorsese abia spre dimineață, de la atelier cică, unde băuse cu
prietenii, niște derbedei siniștri; țipase la tanti, mama ta, poate o și pocnise, de se auzise de la
noi din casă, crucifixul mă-tii, asta era înjurătura lui, dar de lovit numai tu știi…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE- fragment…

Flash 10 – Opium

Doar către seară
deruta funcţionează la maxim
ca şi cum ziua în declin
ar însemna însuşi sfârşitul
numit preţios exitus –
golesc un pahar/ amprentele buzelor
îmi indică o cu totul altă persoană/
mirosul adulmecă părul altei femei/
mă vizitează gustul altei amărăciuni/
estimp vederea schimbă rapid imagini
cu tine în floarea tinereţii
cu tine între răzgândire şi amintire
numai poezia stă în genunchii ei roz
cu zulufii ei arămii ca elitrele îngerilor
şi se roagă – sărută-mă adânc adânc
de parcă mâine mi-aş face bagajul
şi aş pleca fără să-ţi arunc o privire

De senectute

Lui Horia Covaliu…

Dimineaţa ieşeau pe balconul minuscul
şi începeau să numere frunzele muşcatelor/
una două trei-
uite asta a răsărit ieri
şi tu n-ai observat-o/ îmbătrâneşti/
cea dinspre tine e cam palidă
se stinge ca una din fetele
de la spitalul acela fără drum de întoarcere/
o frunză pe moarte ce mare lucru
dar tu nu ţi-ai dat seama/
îmbătrânești-
şi el o privea cum se curbase
peste glastră/ cum scormonea pământul
ca pe o viaţă eşuată
ca pe o carte cu final incandescent/
o şuviţă de păr gălbui/
o venă contorsionată la tâmplă
ca o scânteie electrică/
pe sub balcon treceau toţi oamenii/
toţi câinii suburbiei/
toate maşinăriile infernului
poleite cu aur/ înmuiate în purpura regilor/
cel mai uşor e să ai vise de om sărac –
închide bine balconul-
se face curent

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.