Inima

Mai întâi te gândești la ea
ca la femeia cu care tocmai ai făcut dragoste.
La care cel mai adesea nu te mai gândești deloc după. Apoi crezi
că e fetița vecinului care îți bate la ușă pentru că i s-au terminat chibriturile.
Citisem povestea cândva, știam că va muri de frig. Nu-i deschizi
și ea bate în continuare. Mușchiul acela obscur
denumit generic inimă.

N-ai inimă, comentează vânzătorul de reviste deochiate. Ori,
mai bine zis, ai avut cândva un rudiment
care astăzi se tot subțiază precum lumina prin lucarna
casei. Se rarefiază în toate cele patru încăperi
până ce se preschimbă într-o apă neagră-neagră.
Până când mușcata din fereastră abia mai pâlpâie
și Dumnezeu găsește momentul potrivit
să-ți facă o poză vintage cu ochii tăi albi
de la-nceputul secolului trecut. Click! și gata:

adormi și dormi
și nu te mai trezești.

Moonlight

Femeile, pe lună plină,
nutresc dulceaţă angevină
şi nu au somn şi nu au stare
de viaţa asta călătoare –
se tot întorc – de câte ori-
în patul lor de spini şi flori,
şi ar veni şi n-ar mai sta,
se-ntorc de parcă ar pleca,
şi uneori parcă râvnesc
prea mult la trupul meu lumesc
la trupul meu de os şi lut
ce l-am avut şi m-a durut
fără sfârşit şi început
fără sfârșit și început…

Postare fara pozare…

“…Nici nu realiză când privirea i se opri pe sânii unei nimfete; imaginea subţiraticei făpturi aproape că explodă, îi violentă retina, îl făcu praf…Max se scutură cuprins de groaza unei amintiri vechi, luminată intermitent ca de o scânteie electrică. Şi scânteia asta dezvălui, preţ de câteva secunde, o cameră modestă, într-un apartament dintr-un oarecare oraş de munte.

La dracu! Care oraş? Max nu reuşi să-şi aducă aminte… Prin faţa ochilor îi trecu Nineta, cu pielea ei întunecată- ca a unei malabareze, ha, ha!

Nineta tocmai împlinise frumoasa vârstă de şaisprezece ani. Se dăduse în vânt după maşina lui de scris: Erika! Erika! O ador, gângurea ea ca o porumbiţă beată, ce-mi place banda asta dublă, cu alb şi cu roşu!
Apoi făcuse o pasiune pentru jurnalul lui din armată- ţinuse un jurnal de front! Citea cu voce tare, uneori încântată, alteori strâmbând dispreţuitoare din năsucul ei de doi bani. Şi chiar ai făcut tu asta? Era să mori împuşcat din greşeală? Mâncaţi la popotă fasole cu gărgăriţe? Nu-mi vine să creeed!
Îi plăceau în special pasajele în care Max se prostea declarând cât de mult o iubea pe nevastă-sa, ce dor îi era de ea şi cum visa el să se-ntoarcă acasă lângă puicuţa aia grasă, brrr! Mi se face silă…
Nineta stătea în dreptul ferestrei, se înfăşurase în perdeaua turcoaz, siluetă incertă, asexuată: poate un adolescent, poate o nimfetă derutată, gata să se arunce în gol de la etajul 5…”

Fundătura Tourette – fragment

Dintii de noapte

Acum
bătrân –
încă mă mai gândesc la dinții mei de lapte,
dacă mai păstrează ei amintirea sânului mamei.
Dacă mai simt ei (pe unde-or odihni astăzi)
mirosul de iarbă tânără, de crăițe și brumărele.
Așa o fi fost până în ziua când mi-au fost smulși cu patentul
de reparat electricitatea aștrilor decrepiți.
Pe urmă, s-au grupat într-o constelație
de unde veneau tot mai slab semnale sonore,
lucși scânteietori. Nu-i de mirare
că azi fumez mult, că-mi scuip sufletul. Că mă roade invidia,
pe caninii, molarii, premolarii aceia de fildeș
care, cu siguranță, vor mai trăi mult după mine
în chip de prunci melancolici
de la un oarecare centru de plasament
al minorilor.

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.