Prieteni, trăim zile dulci
într-un veac cât se poate de toxic/
mestecăm chewing gum/
tragem pe nas/ nu ne pasă
de damele din Cartierul Roşu-
Noi o iubim pe Eleonora
care ne-a oblojit
de câte o boală lumească/
ne-a făcut ceaiuri de tei/
ne-a dus cu taxiul la doctorul
de nasgâtşiurechi- ne-a plătit tot!

Veacul e, dragilor, prea scump
pentru buzunarele noastre cam sparte
Iertaţi-mă dacă azi n-am să plâng
la înmormântarea unuia dintre noi/
ne-am născut deja prea trişti –

Priviţi cum plouă ca în Macondo
ca şi cum cuiva i-ar părea rău
că pleacă din astă lume/
Credeţi-mă – lacrima a fost și este
cea mai parşivă muiere-
Iertare/
din cauza ei sunt astăzi
mai mult decât confuz.