Blague 7

Poetul damnat
îşi cerceta cu maximă
atenţie încheieturile
gleznele fine de felină
cu care în nopţile sale
de insomniac
se căţăra pe bibliotecă
până pe raftul de sus-
era linişte şi pace acolo
între buchowski şi beniuc-
timpul lucra mai harnic
ca nicăieri
cu mucegaiuri micelii
şi alte însemne
ale nobleţii eterne.
l-am citit.
toate substantivele lui
începeau cu vocabula –ne.
nesoare neiubire neinimă –
după care se combinau nebuneşte:
neiubirea neştiutoare
e de nepătruns.
când a ajuns la cuvântul
NEMURIRE
s-a oprit puţin
s-a scărpinat la subsuoară
şi a gândit: acest substantiv
nu există.
începuse să plouă.
mijloacele de transport în comun
gemeau de-atâta lume bună
care desigur
mergea la serviciu.

Camera mea

Fără-ndoială camera mea

mare cât un hangar
a fost martoră la un şir nesfârşit
de naşteri, iubiri, agonii
dintre cele mai urâte-
cu ochiul ei de icoană bizantină/
Camera mea cu pereţii solizi
ca ai cetăţii Camelot
vibrează ori de câte ori
extrag o carte din biblioteca de oase.
De câte ori mă anunţi
că plecarea-ţi va fi iminentă.

Măcar lasă un semn,
o urmă gracilă în praful roşcat
aşternut la trecerea dintre ani.
Lasă un acoperiş ciuruit
precum locatarul evreu-
bătrânul care îşi ridicase
aici o sukkah-
doctorul fără de arginţi
care noapte de noapte
citea din Tora
doar la lumina stelelor.

Fundatura Tourette – fragment

…Eleonora, ce se-ntâmpla cu mine? Nu mai eram un prunc care visa viața dinainte de naștere. Aveam amintiri proaspete, senzații, simțuri bine conturate. Aveam dureri și mici bucurii. Câteva acolo, rudimente. Trăisem printre oameni, puțini și triști, cum se nimerise. Și acum…lumea se mărise; după ce străbătusem pădurea și câmpul, intrasem în târg- o margine de târg- dar cu oameni care ieșiseră la porți și mă priveau. Își dădeau coate, cine-o mai fi și ăsta, de unde l-o fi cules popa Palagea, unde l-o duce. Bună seara, bună seara, alde Dermont or fi acasă? Păi sunt, unde să fie?
N-a trecut mult și, după ce părintele a aranjat nu știu ce cu bărbatul numit Cornel- în taină, în cea mai mare taină! – am constatat cu surprindere că parcă îi cunoșteam demult pe oamenii ăia: Cateluța, Anica și, firește, Cornel, zis Mutu…
Așa că, chiar de a doua zi, m-am încumetat să ies pe ușă și s-o iau la picior…
Am ocolit cocioaba aia veche de mai bine de o sută de ani și am plecat să explorez maidanul. M-am oprit pe marginea gropii făcută de bombă; am coborât treptele săpate în mal. Era ora când toată lumea venea cu gălețile după apa de udat cele câteva amărâte straturi de ceapă sau de roșii. Venea și se ducea ca și când ar fi vrut cu tot dinadinsul să golească groapa. Care, nu se știe cum, nu seca niciodată.
M-am gândit: e adâncă. Nimeni nu poate spune cât e de adâncă, m-a informat Zambilă care își ocupase poziția de seară pe treapta
cea mai de jos. Era locul lui. Locul meu, a zis el. Zambilă era un puști cam de seama mea, blond, slăbuț și, nu se știe de ce, puțin cocoșat. Avea brațele lungi și palmele albe, creponate, de parcă
ar fi stat toată ziua în baltă.
-Așa se spune. Că n-ar avea fund. Și că duce dincolo, pe partea cealaltă a pământului.

Dau pagina de parca as dezgropa pe cineva

din clipă-n clipă m-aştept să văd osemintele brune
când brusc ceva se rupe în mine – ăsta nu mai e somn.
mă trezesc ca ăia bătrâni. îmi aprind un rest de ţigară –
ceva s-a prăbuşit fără zgomot/ bate un vânt străin
ca pe vremea primei iubiri. pun semne de carte
câteva ilustrate poştale trimise de pe frontul de est –
dragă lenuţo nu fi zgârcită cu scrisul
trimite-mi nişte timbre cu regele Carol
Cernăuţiul e splendid roagă-te pentru mine
cu drag al tău locotenent aviator Degeaba Arthur.

mai grăbit decât ultimul Buendia răsfoiesc manuscriptul.
autorul necunoscut tot amână
răspunsul- poate într-o altă viaţă.

A scrie aluziv este o rutina de lagar 9 iunie 2014 – Camelia Iuliana Radu

Am regăsit astăzi un articol- mai degrabă o confesiune- peste care, la vremea respectivă( exact acum doi ani) am trecut incredibil de ușor..
Autoarea, o poetă- Camelia Iuliana Radu- mă îndemna să-l șăruiesc. I-am scris, neglijent, că e neinteligibil și că n-am s-o fac.
Revin azi cu sentimentul vinovăției, al rușinii chiar, că nu l-am apreciat la vreme. M-ar fi lămurit asupra multor lucruri…
Am corectat eventualele erori de dactilografiere (articolul a fost scris aproape de miezul nopții!); l-am rescris cu diacritice…
Autorii de poezie îl pot citi cu maximă atenție, dacă orgoliul lor nu este mai presus de unele adevăruri eterne consemnate AICI…

A scrie aluziv este o rutină de lagăr
9 iunie 2014 la 22:10 …Camelia Iuliana Radu

Vorbeam cu poetul Stefan Doru Dăncus, la telefon, mai acum ceva luni si râdeam gândindu-ne la câtă osteneală se adună în timpul si după scrisul unei cărți… și îi spuneam că îmi vine să râd, mai ales închipuindu-mi lumea de peste 100 de ani care nu va înțelege mai nimic din alambicatele, metaforicele, savantele daturi de înteles ale literaturii învățate să dea de înteles și să nu spună pe șleau ce are de spus, de strigat, de zbierat, de plâns, de râs.
Mie imi pare felul acesta de a scrie aluziv o rutină de lagăr, una care a supraviețuit si care umple încă multe pagini, neînțelegându-se diferența dintre a sugera și a fi aluziv, ultima fiind cea mai păguboasă formă de a exprima ceva, nefiind nici cal, nici măgar, nici metaforă sclipitoare nici spus pe șleau, un fel de a face apel la întâmplări și sensuri comune, care circulă într-o societate la un moment dat și de care nu îsi va aduce nimeni aminte, făcand parte din zona anecdotică si nu din literatură;
a spune direct ceea ce ai de spus este foarte greu. din pricină de ticuri verbale, din pricinăde ocolire a repetițiilor, din pricină de lipsă de exercițiu lingvistic, ș.a.m.d.. Nu aduc în discuție faptul că, oricum, imaginea, ideea poetică este în sine o intuiție, adică un adevăr ambiguu, fiind, dacă e poetic, sosit din întrepătrunderi iraționale de idei, mai deștepte decât noi, mai expresive și, ca atare, scurtcircuitat de o mie de gânduri. Un poet adevărat clarifică, nu complică prin variate strategii lingvistice mesteșugăresti. pentru că receptorul nu citește poezia rațional, sau dacă o face, cu atât mai multe pretenții va avea, să fie scos din rutină, sa fie surprins;
a reuși o metaforă bună doar asociind cuvinte este riscant azi, când există calculator și el știe să facă asta mai bine ca omul; ca atare, metafora reușită este greu de găsit, iar un text îmbâcsit de metafore, fie ele geniale, dă dovadă de dexteritate si nu de geniu poetic. e o treabă inginerească, de construcție si nu una de arhitectură poetică, de exprimarea unei idei cu volute estetice;
este uimitor cum se întâmplă că unele configurări ce par de o simplitate dezarmantă reușesc să emoționeze iar alte prestidigitatii literal- sofisticate să se piardăm într-o cohortă de producții literare bune si foarte bune, dar nu inspirate.firește, în demersul sau spre exprimarea desavarsită, un poet trece și prin faza asta, necesara dezvoltării libere și expresive;
a sugera este a trece cu creionul peste o idee cu finețea unui zbor și a lăsa totuși o urmă atât de puternică în gândul cuiva încât să rămână neliniștit sau întrebător, sau uimit; a sugera înseamnă să propui o viziune mai înaltă decât cea exprimată în limbaj civil;
frumusețea autentică uimește. este ambiguă aparent, având structuri puternice mai degrabă în personalitatea autorului, decât în ceea ce lasă el pe hârtie. Așa încât, ideea aceea expusă de criticul Alex Stefanescu despre poezie nu e asa de simplă cum pare; da, poezia seduce ca o femeie frumoasă, dar nu toate femeile frumoase seduc, adesea ele pot fi atât de statice, încât doar să producă dorințe și nimic mai mult;
și, oricum, a seduce în sensul poeziei se apropie ca sens mai mult de a vrăji, a fermeca, decât de sensul psihologic, acela de a manipula. Sigur, poezii există de toate felurile; ca esență însa, indiferent de hainele epocii, stil, formă fixă sau liberă, poezia rămâne comunicarea sensibilă, atemporală, dintre sinele poetului si cel al autorului, uneori, peste voința lor, dincolo de aprecierile favorabile sau nefavorabile ale cititorului;
de ce sunt atât de rari poeții adevărati? pentru că dincolo de iluzia textului propus, cei adevărați au o sinceritate cruntă, au o personalitate ieșită cu totul din comun, accentuată și expusă; altfel, de unde viziune? că știm toti că prostul are vederea îngustă, de aia i se spune și încuiat; libertatea însă este doar a celor care nu pot trai fără ea, așa cum noi toți nu putem trăi fără aer;
daca în proză te poți preface că ești bun și frumos, în poezie nu merge: poezia te proiectează exact când te aștepți mai puțin, scăpând de sub controlul atât de drag nouă. fuge și face doar ce vrea ea, fie că e bună, fie că e nebună și, din acest motiv, te va da de gol fără să-i pese; față de poezie ori ești cinstit, ori mori; e un stăpân nemilos și neîndurător, pentru că se plictisește repede și nu îi place decât ce este cel mai bun;
uneori se spune că poeții au un magnetism al prezenței, dar se poate și invers, un magnetism al lipsei, pentru că, daca nu vor, ei nu sunt recunoscuți, pot trăi camuflați o viață; pot supraviețui covârșitoarei uzuri sociale diferit; sau, pur si simplu, por muri lăsând o biografie anostă în urmă, din care aproape nimeni nu va înțelege nimic:e riscul de a avea o viziune diferită, pe care, față de alții, poetii și-l asumă, de-ar fi să moară de foame.

Peste o sută de ani, s-ar putea să avem surprize mari. Aclamații la scenă deschisă, sau atât de cunoscutele figuri ale societății de azi să fie trecute prin sita deasă și printre ele să apară nume neașteptate, dar nu necunoscute, pentru că, într-un fel sau altul, poezia ajunge cel puțin la un al treilea om si astfel ea pleacă în lume, pe un drum uneori sinuos, alteori direct, devenind a lumii.
Poetii consumă energii inutil, așa sunt ei, uneori se autodevoră într-o aparență de lene exitențială, dar de fiecare dată este vorba de un dialog între ei și o viață interioară, nevăzută, care îi covârșește; cei mai inteligenți sunt modești în fața acestei energii uriașe și muncesc pentru a pune pe hârtie ceva; alții, mai orgolioși, asteptă să înțeleagă mai mult. Dar de fiecare dată, în creuzetul acela este o incubare nevăzută, pentru că uneltele lor nu au formă și nici chip.
De aceea, este păcat să vezi câte energii se consumă uneori, doar pentru a da o formă comestibilă unor idei geniale care, dacă ar rămâne în forma aceea nefasonată, ar deschide cine știe ce drumuri de exprimare…
E treaba lor ce vor să facă. Peste 100 de ani, unii vor mai fi, altii nu; ei stiu, dar voi stiti? mai bine îi aplaudați azi, aici, buni sau nebuni, măcar pentru curajul de a pierde atâta timp și energie, în loc să se bucure de familii, de prieteni, de o viață … normală.
Camelia Radu

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.