Voi parasi acest trup al meu

Voi părăsi acest trup al meu
ca pe o cârciumă prietenoasă
în care mi-am băut mințile până mi s-au
împleticit toate gândurile către casă-
cu amici și complici geniali
și unde te-am întâlnit în cele din urmă
chiar pe tine Lenore

ți-amintești ce frumos preacurveam cu inima mea/
și câte nopți ne-am legănat turmentați
la trapezul celest
în aplauzele mulțimii însetate de sânge-
o cum mai cântam barca pe valuri și
ce fericiți am mai fost/ împreunați
sub felinarul roșu de la tanti Elvira

și iată mă lepăd
de acest trup al meu/ e bine e pace/ de-acum
poate să ningă un veac cu licurici și greieri/
poate să plouă fără sfârșit în Macondo-
târgul nostru natal

George Mihalcea – 2 minute

Ar trebui ca, astăzi, să nu se scrie poeme. Mai bine închideți ochii și spuneți în gând, ca pe Tatăl nostru, măcar un vers de-al lui Nichita cel frumos ca un zeu, cum i-a zis un mare prieten care, acum, îi stă și el alături pe-acolo, prin raiul Poeților…

Tropar de primavara – Lui Nichita

El a fost azvârlit din trenul care ne ducea pe toţi
când puteam să-i întind o mână de om tânăr care mă făcusem/
dar pe-atunci eram prea ocupat cu muncile de primăvară
aveam palmele bătătorite de mângâiatul
spatelui de femeie/ şi ochi de lemurian
obişnuit cu pierderea nopţilor/

o eram liniştit peste măsură/
frumoasa moarte omnivoră
nu se mai sătura de crăiţe şi brumărele

estimp el năştea
mii şi mii de păsări trimbulinde/
şi eu n-am priceput că blondul meu prieten
era cel mai bătrân născător de păsări/
şi eu doar cal şi iepure şi soldat pedestru-
n-am stat în clipa din urmă
lângă patul lui
împletit după datină
din tinere ramuri/
n-a fost să fie

O carte

De cele mai multe ori pleci de la nimic –
pagina-ntâi pustie
ca deșertul Atacama/
niciun zbor de condor sau de
pasăre Roc/ pe pagina a doua
un măr sălbatic crescut
la marginea marginii lumii/
întorci rapid foaia care foșnește
metalic ca lama unei ghilotine-
o femeie de prin anii `30
cu ochii ei incredibili de lapis-lazuli/
și doamne restul cărții
în care credeai
e negru negru negru
ca ultima rochie
a mamei

Caine batran, caut casa la curte

Daca un lucru incepe urat, e stiut ca tot asa se termina. Dar pe atunci nimeni nu putea prevede ce va aduce viitorul. Asta era lumea – se traia de azi pe maine. Trecusera doar cativa ani de la razboi si oamenii se fereau sa faca previziuni. Abia iesiti dintr-o aventura care nu le apartinuse, se multumeau sa constate ca totusi e bine, intrucat n-a fost mai rau. Lucrurile se asezau caldute, intr-un fagas despre care nimeni nu indraznea sa afirme ca nu e cel potrivit.. Intrase in obisnuinta tuturor a nu-si marturisi indoielile, orice comentariu se excludea de la sine. Ordinul ramanea acelasi loc uitat de lume, o insula in care vestile “de dincolo” ajungeau cu greu, uneori cu adevarul trunchiat. Ceea ce se afla parea a veni dintr-un timp de demult si nu ar fi fost de mirare daca, odata cu stirile (rare) primite prin scrisori ori prin gura vreunui ins ratacit la poarta larg deschisa a Ordinului, sa rasune si ecoul zanganitului de arme din “Razboiul celor doua roze”. Imaginatia mea o luase razna de cand Filip se apucase sa-mi povesteasca – in timp ce tragea cu acul la zdrentele saracilor – despre Siegfried si Kriemhilda si Hagen, despre comorile Rinului si piticul Alberich. N-am aflat niciodata de unde stia el, om cu patru clase primare, de toate acestea. Si, ca sa innebunesc de-a binelea, intr-o seara m-a luat de mana si m-a dus la cinematograf, unde am urmarit, cu sufletul la gura, ”Inima rece”. Acesta a fost inceputul nenorocirii vietii mele. De-atunci incolo am trait cu spaima ca un oarecare personaj tenebros, ratacitor prin intunecatele paduri germane, o sa-mi smulga inima, punand in loc un obiect nesimtitor.

In asemenea momente, navaleau peste mine toate nelinistile, toate spaimele din lume (Angst!Angste! a tipat isterizat Tulcinski, cand i-am marturisit ca nu stiu ce am – spaime, nelinisti, Angst und Sorge). El, care scapase ca prin urechile acului de lagarele nemtesti, fusese ridicat intr-o noapte a lui 1949 de rusi si trimis undeva in Siberia, ”deportat ca Dostoievski”, de unde se intorsese, nu se stie prin ce minune, cativa ani mai tarziu. Imbatranise, dar, exceptand curbura spatelui si dantura distrusa, ramasese acelasi, amabil si delicat in relatiile cu locuitorii Ordinului. Am fost surprins sa constat ca in pasareasca sa germana virand spre idis, revenea obsedant cuvantul Angst. Parea a fi uitat definitiv acel miez de noapte cand in fata casei se oprise un GAZ militar din care coborasera cativa civili calcand florile mamei tale, inaintand, siguri pe ei, catre usa evreului.

-Te imbraci, iti pui in bagaj lucruri personale si mergi cu noi, dictase unul rapid, rostind vorbele ca si cum atunci ar fi descoperit ca exista. Astfel incat dentistul, buimac, nu percepuse decat un monstruos aciurigioi.

-Ordin! adaugase un altul, stergandu-si nervos picioarele pe iarba frumos adormita.

ORDIN a fost cuvantul pe care l-am auzit toti; ne treziseram la zgomotul motorului, era vara si cald, licuricii se izbeau de geamuri ca niste meteoriti minusculi. GAZ-ul torcea iritat, tulburand efluviile de miresme. Indivizii impinsesera in masina un Tulcinski speriat si transpirand abundent; demarasera in tromba, tot asa cum venisera. Am avut atunci senzatia ca intunericul tandru batand in vioriu se rupsese in doua. Am vazut clar in urma lor un culoar urat mirositor, putind a ulei ars si sudoare, intinzandu-se pana in strada. Apoi s-a lasat o tacere grea, sparta doar de vocea nefiresc de calma a lui Aron:
-Nimeni nu stie cand incepe si cand se termina viata asta a noastra. Insa eu stiu… Apoi a intrat in casa dupa maica-sa si multa vreme la ei a ars becul chior, raspandind o lumina palpainda, ca la priveghiul unui mort.

(SINDROMUL PICIOARELOR NELINISTITE- fragment)

Altele...

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.