( …………… )

Poezia
aşa arată ea/ sărmana/
nemachiată
tunsă chilug
cu cearcăne sângerii
pentru că
a fost trezită brutal
din somnul raţiunii
de nişte împuşcături
la colţ de stradă

Nu-mi mai trimite

scrisori cu parfumul
eternităţii –
ştii prea bine
că sunt doar un biet
meseriaş mediocru
al cuvintelor/
cu vorbele mele nu-ţi pot
dezbrăca
nici măcar glezna
ta de ivoriu
darmite pe tine
goală ieşind din baie
cu sexul tău orbitor/
vena mea cavă
de pasăre-liră
abia mai pulsează
în ritmul tobelor
din Atacama-
numai priveşte
ce frumos
el condor passa

Dulcea mea inaripata

Draga iubita frumoasa
mea curtezană care-mi trimiţi
bezele roşcate pe ogorul meu înzăpezit
însămânţat cu rapiţă-
săruturi împleticite
precum urmele de vulpe

dulcea mea înaripată
cu sâni sintetici-
drumul tău către glorie
se poate curma într-un cătun
fără apă şi canalizare
cu prunci murdari şi bocitoare harnice/
o drumul aurit al mediocrităţii
pe care în copilărie
mergeam ţinându-ne de mână
învârtind un cerc de foc
care şi astăzi se mai roteşte
pe cerul stelei Mira Ceti
de unde alte fete fierbinţi
flutură batistele lor cu monograma
inconfundabilă
a florii de genţiană

Moartea e un taran batran

Mi se tot spune
că moartea e un ţăran bătrân
venit la oraş
şi ajuns şef de scară la bloc
întrucât a promis
un lot de pământ
în Paradis
gratis
pentru fiecare

Vreme trece, vreme vine…

Scriu la tastatura calculatorului, scriu oarecum presat de timp. Nu mă gândesc o secundă la caligrafia tatălui meu, om cu doar patru clase primare. Parcă am şi uitat cum îmi trimitea el răvaşe mie, om cu facultate. Cum literele făceau volute, zburau, pluteau, într-o coregrafie a păsărilor. Îmi scria de mână, bietul de el, cum învăţase între războaiele mondiale, îmi scria la o superbă tastatură a sufletului…

Eliminarea treptată (şi aproape inevitabilă) a scrisului de mână mi se pare una din monstruozităţile vremurilor pe care le trăim. Nu mă refer la vechea caligrafie – o veritabilă artă – însuşită de marea majoritate a celor care azi nu mai sunt. Aceea s-a dus, a trecut. Eu merg în timp mai aproape de zilele noastre, în acel moment când am conştientizat că mă pot exprima prin coordonarea sufletului cu mâna, aşa cum făceau scribii vechiului Egipt. Papirusurile sunt o mândrie a omenirii. Piatra aceea pe care am văzut-o la Louvre şi care a dezlegat enigmele Egiptului antic e o minune.

Îmi scriu cărţile de mână, cu stiloul…

Am mai uitat frumuseţea literei „a”, nu mai zăbovesc asupra şerpuirii lui „s”. Trec rapid peste rânduri, tai, şterg, corectez. Mă grăbesc şi eu, ca toţi cei din ziua de azi. Ştiu să tastez destul de repede şi la computer. Calculatorul mă apropie de cuvântul tipărit. E şi asta una din multele slăbiciuni ale oamenilor mai… copţi.

Dar mă gândesc la efectul devastator pe care îl va avea înlocuirea scrisului de mână cu aşa-zisele abilităţi… Va dispărea o deprindere dobândită în mii de ani, va fi anulată o zonă importantă din cultura omului. Cât despre ce se va întâmpla mai departe cu noua generaţie, mi-e şi frică să-mi închipui! (Darie Lăzărescu)

(Apărut în Cronica Veche, ianuarie, 2015)

Altele...

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.