frumoasa mai e poezia

Frumoasă mai e poezia pe care n-o scrii!

Stai la masa de scris și ea nu mai vine. Bei un alcool anonim
cu un amic anonim și ea nu mai vine. Scrutezi orizontul
către punctul de fugă promis. Îți vezi rudele sărace emigrând
pe sub stelele fixe, le strigi: unde vă grăbiți, neisprăviților?
Poezia, când vine, ți se așează pe umăr,
cam pe partea nevăzută a inimii,
nu răspunde la întrebările tale lumești.
Poezia, când vine, e neam de curvă. Te vinde,
te cumpără pe un singur cuvânt:
nevermore.

fundatura-t

Fundatura Tourette – fragment

…Eleonora, ce se-ntâmpla cu mine? Nu mai eram un prunc care visa viața dinainte de naștere. Aveam amintiri proaspete, senzații, simțuri bine conturate. Aveam dureri și mici bucurii. Câteva acolo, rudimente. Trăisem printre oameni, puțini și triști, cum se nimerise. Și acum…lumea se mărise; după ce străbătusem pădurea și câmpul, intrasem în târg- o margine de târg- dar cu oameni care ieșiseră la porți și mă priveau. Își dădeau coate, cine-o mai fi și ăsta, de unde l-o fi cules popa Palagea, unde l-o duce. Bună seara, bună seara, alde Dermont or fi acasă? Păi sunt, unde să fie?
N-a trecut mult și, după ce părintele a aranjat nu știu ce cu bărbatul numit Cornel- în taină, în cea mai mare taină! – am constatat cu surprindere că parcă îi cunoșteam demult pe oamenii ăia: Cateluța, Anica și, firește, Cornel, zis Mutu…
Așa că, chiar de a doua zi, m-am încumetat să ies pe ușă și s-o iau la picior…
Am ocolit cocioaba aia veche de mai bine de o sută de ani și am plecat să explorez maidanul. M-am oprit pe marginea gropii făcută de bombă; am coborât treptele săpate în mal. Era ora când toată lumea venea cu gălețile după apa de udat cele câteva amărâte straturi de ceapă sau de roșii. Venea și se ducea ca și când ar fi vrut cu tot dinadinsul să golească groapa. Care, nu se știe cum, nu seca niciodată.
M-am gândit: e adâncă. Nimeni nu poate spune cât e de adâncă, m-a informat Zambilă care își ocupase poziția de seară pe treapta
cea mai de jos. Era locul lui. Locul meu, a zis el. Zambilă era un puști cam de seama mea, blond, slăbuț și, nu se știe de ce, puțin cocoșat. Avea brațele lungi și palmele albe, creponate, de parcă
ar fi stat toată ziua în baltă.
-Așa se spune. Că n-ar avea fund. Și că duce dincolo, pe partea cealaltă a pământului.

Alte scrieri

Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine. Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță…
Citește mai mult 
darie-l--gherbaluta

Cu Gabriel Gherbaluta in Heavens

Ieri.. la HEAVENS.. Vreau și eu o porție de conopidă..
Citește mai mult 
in memoriam simon ajarescu

In memoriam Simon Ajarescu

O pagină, atât… Cred că merită citită… In memoriam Simon Ajarescu
Citește mai mult 

O zi care nu mai spune nimic

15 iunie… O zi care nu mai spune nimic… Pe ici, pe colo, câte un oftat. Ni s-a recomandat să…
Citește mai mult 

Am fost furios, am ucis, mi-am revenit, acum sunt bine…

În Jormania aud că e pace, în Francia, Josefina cultivă cactuși- au și înflorit- o nebunie. Dacă pitbullii avocatului de…
Citește mai mult 

Insomnie

În timp ce mă străduiesc să adorm – prin fereastra mea larg deschisă din cauza caniculei acestui sfârşit de viaţă…
Citește mai mult 
iubirea dintai

Iubirea dintai..

Cine se leapădă de iubirea dintâi, de secunda de nedescris în cuvinte- pentru că nu poate încăpea în cuvânt, nici…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei