Postare fara pozare…

“…Nici nu realiză când privirea i se opri pe sânii unei nimfete; imaginea subţiraticei făpturi aproape că explodă, îi violentă retina, îl făcu praf…Max se scutură cuprins de groaza unei amintiri vechi, luminată intermitent ca de o scânteie electrică. Şi scânteia asta dezvălui, preţ de câteva secunde, o cameră modestă, într-un apartament dintr-un oarecare oraş de munte.

La dracu! Care oraş? Max nu reuşi să-şi aducă aminte… Prin faţa ochilor îi trecu Nineta, cu pielea ei întunecată- ca a unei malabareze, ha, ha!

Nineta tocmai împlinise frumoasa vârstă de şaisprezece ani. Se dăduse în vânt după maşina lui de scris: Erika! Erika! O ador, gângurea ea ca o porumbiţă beată, ce-mi place banda asta dublă, cu alb şi cu roşu!
Apoi făcuse o pasiune pentru jurnalul lui din armată- ţinuse un jurnal de front! Citea cu voce tare, uneori încântată, alteori strâmbând dispreţuitoare din năsucul ei de doi bani. Şi chiar ai făcut tu asta? Era să mori împuşcat din greşeală? Mâncaţi la popotă fasole cu gărgăriţe? Nu-mi vine să creeed!
Îi plăceau în special pasajele în care Max se prostea declarând cât de mult o iubea pe nevastă-sa, ce dor îi era de ea şi cum visa el să se-ntoarcă acasă lângă puicuţa aia grasă, brrr! Mi se face silă…
Nineta stătea în dreptul ferestrei, se înfăşurase în perdeaua turcoaz, siluetă incertă, asexuată: poate un adolescent, poate o nimfetă derutată, gata să se arunce în gol de la etajul 5…”

Fundătura Tourette – fragment

ebose 1

Ebose, bruioane…

Deveni atent. Așa începea când urma să facă un anunț important.
“Am cancer”, spuse ea simplu, ca și când ar fi citit factura la curent sau l-ar fi avertizat că nu mai e cafea în casă.
În clipa aceea, Petru își văzu toți prietenii murind. Prezentul se dilată, înghițind brusc tot trecutul. Gesturile pe care se pregătea să le facă – largi, dramatice, sfâșietoare, se contopiră cu un secol întreg de reverențe, cadriluri și trandafiri uscați între pagini de carte apărută la Alcalay, în care el va găsi din întâmplare fotografii sepia cu Regimentul 16 Călărași. Petru își aminti de ziua când trebuia să moară înecat, cu patruzeci și cinci de ani în urmă, dacă nu ar fi fost salvat de tatăl său; de blonda Iuftaru Dana , împușcată la Revoluție chiar lângă el; de colega lui, Vetuța, moartă de angină difterică chiar în ziua când ceilalți primiseră cravata roșie de pionier. Îl văzu pe Kovalski făcând atac de cord ca Pașadia din “Craii… ”lui Mateiu… Văzu delfinariul din Constanța preschimbându-se într-o gigantică fântână cu roată și pe Alexandru, prietenul din copilărie, făcându-i semn cu mâna de pe celălalt mal al unui râu înghețat. Auzi țipătul unei specii de foci pe cale de dispariție în Insula Paștelui; văzu ce nu se poate vedea și fu asurzit de ceea ce, în general, se mișcă prin Univers în cea mai profundă tăcere…
“E firesc”, continuă rece Ondina, ”să iei toate măsurile ce se cuvin într-o asemenea situație”. Medicii nu se putuseră înșela: o banală durere de umăr se dovedise a fi tot ce se putea mai rău.
“Imi crește un nufăr în plămânul drept. Îți amintești de fata din “Spuma zilelor”?O minune, spuneai tu. Ca metaforă e tot ce s-a scris mai frumos despre cancer. Ca realitate însă… ”
“La ce lucrezi acum?”schimbă vorba Ondina.
Petru nu îndrăzni să răspundă. Ea continuă pe un ton mustrător: ”Știu, ți-am văzut hârtiile, nu prea ai progresat…

ebose

Ebose, bruioane 2

În acel timp de care puțini își mai amintesc, nici Petru nu devenise ucenic al lui Asklepios pentru a îngriji cu nesfârșit devotament rănile înfiorătoare ale Ondinei. Era tânar si liber și bătea des drumul dintre Verona și Mantua, când cu piciorul, când călare pe un măgăruș care prea des se oprea să se odihnească. Făcea pe mesagerul pentru câțiva bănuți și nu o dată întârziase, fiind aspru mustrat de clienți. Circula chiar o istorie cu doi tineri îndrăgostiți care își puseseră capăt zilelor tocmai datorită acelui nefericit concurs de împrejurări: mesagerul nu sosise la timp. Dar Petros nega că ar fi fost vorba de el; susținea că s-ar fi aflat în cu totul alt loc. Existau martori care l-ar fi văzut însotind armata lui Pancho Villa dincolo de Sierra Madre; unii susțineau chiar că ar fi fost împușcat în împrejurări cu totul neclare, dar nimeni nu ar fi putut jura că acesta e adevărul. Cert este că fu văzut în timpul revoluției din 1989 ținut la braț de o doamnă pe nume Lucia Kita și împărțind manifeste, cu toate că mulți spuneau că această doamnă, celebră în epocă prin frumusețea ei, murise demult, în timpul marelui cutremur din 1977.
“În fond”, comentă Kovalski, ”istoria e un cartier rău famat prin care orice prost se poate plimba în deplină libertate… ”Dar Petru constată că nici nu-și mai asculta prietenul. Se gândea constant la Ondina care nu mai era, dar, într-un ungher al amintirii sale de om aproape bătrân… , ca fructul unei gutui din copilărie, lumina șoldul acelei Miluca Hec, femeia care, până s-o întâlnească, îi șoptise la telefon: ”Știi cum sunt ochii mei când plâng? Verzi ca iarba călcată pe nervi… ” Petru avea puterea de a imagina, cuvintele femeii explodaseră în el, le simțea sub piele ca pe niște calupuri minuscule de dinamită…

Alte scrieri

Insomnie

În timp ce mă străduiesc să adorm – prin fereastra mea larg deschisă din cauza caniculei acestui sfârşit de viaţă…
Citește mai mult 
iubirea dintai

Iubirea dintai..

Cine se leapădă de iubirea dintâi, de secunda de nedescris în cuvinte- pentru că nu poate încăpea în cuvânt, nici…
Citește mai mult 
frumoasa mai e poezia

Frumoasă mai e poezia pe care n-o scrii!

Stai la masa de scris și ea nu mai vine. Bei un alcool anonim cu un amic anonim și ea…
Citește mai mult 
si mai poftesc

… si mai poftesc

..și mai poftesc să-mi aduceți hainele mele de-acasă/ toate/ și costumul meu cel mai negru/ pentru că în somn m-am…
Citește mai mult 
pe via dante

Pe Via Dante

Nu era pace pe Via Dante/ maestrul Virgil își zornăia prin buzunare mărunțișul primit drept răsplată pentru serviciul de ghid/…
Citește mai mult 
spre seara - pentru vecie

Spre seară și pentru vecie

Când se face seară și pentru vecie nimeni nu-și mai croiește planuri de viitor. Doar poeții uitați ai veacului trecut…
Citește mai mult 
istorii

Istorii

Iubito, de-o fi să ne pierdem mințile din motiv de alcooluri sau de dragoste în exces, să coborâm, draga mea,…
Citește mai mult 
dintii de lapte

Dintii de lapte

Acum bătrân- încă mă mai gândesc la dinții mei de lapte, dacă mai păstrează ei amintirea sânului mamei. Dacă mai…
Citește mai mult 
drumul catre casa

Drumul către casă

Și după ce după ce nu după ce tu n-ai să mai fii dulcineea mea din toboso, voi respira în…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei