Blague

Plâng poeții
de se cutremură carnea pe ei.
Nu le-a murit nimeni din cei dragi,
nici măcar câinele de companie. Plâng
de parcă li s-a furat portofelul. De parcă
au pierdul la cazinouri jocul de noroc cu soarta.

E un bocet general
pe toate meridianele lumii.
Mă tem că s-ar putea porni un potop
care să țină- doamne, ferește!- ani și ani,
ca în Macondo.

Noroc că se ivesc câțiva
doldora de idei geniale:
– Vom face un grup- mixt, se-nțelege- din
bărbați ușor fanați cu neveste trecute la index
și fete obligatoriu în floare. Vom călători la munte,
la mare, obligatoriu la Costinești.
Vom plânge cu spor. Vom peripatetiza
prin tufișuri. Iar către ziuă, și
când se va găta beutura, vom striga:
– Trăiască poezia erectă!

N-am să mai scriu despre tine

N-am să mai scriu despre tine. Nici în somn,
nici în miezul de zi.
Ar fi ca și cum aș fotografia un seism
ori moartea lentă a unui fir de iarbă.
Și asta- crede-mă- nu se poate.

Și dacă te-ai schimba la față,
cu viața pe viață călcând,
m-aș întreba ce mai cauți tu
în piatra de alexandrit (niciodată
aceeași pe degetul păcătosului cu trupul).

Aș fi în impas ca un râu subteran
fără ieșire la mare.
Ca un tren cu destinația necunoscută. Ca un înecat vechi
compătimit cu false regrete
pe o plajă din Vama.

Și asta- crede-mă- nu se poate.

Astăzi nu s-a născut nimeni

(platou)

Rubrica de la nașteri-decese e goală, vai!
Minutarele ceasurilor au încremenit-
stop-cadru! tăiați! tăiați!- prea multă mișcare
în plan american, coloana din dreapta a intrat
prea devreme! Coloana din stânga, cu cei desemnați
să moară pe câmpul de luptă, să mai aștepte.

Nu vă grăbiți să deveniți eroi
ai câmpiilor patriei.
Tatăl meu așteaptă
de aproape un veac
cu iarba pe piept,
și nimeni nu-i dă intrarea-
nimeni nu strigă motor!

Frumos e să mori pe câmpiile patriei.
Frumos e să-ți cânte la cap greierii.
Și mai frumos ar fi să te fluture fluturii
în aerul prietenos al lui April.
Deocamdată mai așteptați. Mai refacem
puțin machiajul.
Ați plâns puțin cu ploaia asta de toamnă,
și e doar începutul.

Semnal. Ora 12, fix

Am primit bucățelele tale de suflet,

îmi scrie ea, mă declar mai fericită decât în
singura noastră noapte de dragoste. Îți amintești?
Cum te purtam de mână pe cărările umede
ale întunecatei, adâncii mele păduri. M-ai întrebat dacă
în fiecare zi plouă la tropice, dacă acolo răsare aceeași lună
însângerată, dacă apune ea în același loc,
frisonând,scoțând strigăte
ca în pragul morții.

Sunt mai fericită acum decât
ochiul de pe aripa fluturelui de noapte
pândindu-ne înfierbântat din spatele frunzei de brustur.
Fericită m-am făcut acum și alunecoasă
ca sufletul ceții
ce ne spăla de absolut toate păcatele
aruncate asupra noastră în târgul ospiciilor și
al oamenilor sănătoși la cap.

Ți-amintești?
Degetul meu curios
răsfoiește și astăzi cartea în care se povestește
cum vremuiește vremea,
cum pică ghinda în codru
și alte asemenea
nimicuri.

Semnal de seară

Ar trebui să nu ne mirăm:
mirosul
de mere coapte
şi scorţişoară
e în stare să
descuie blând
centura de castitate
a unei femei oarecare.

Uite-l cum
ne bate în geam
cu un deget erect,
cu un ochi fixat
pe amintirile dragi
de familie-
cu mâna
pe butonul cel roșu
de panică.

Și uite ce fierbinte
începe să ningă
peste căsuța noastră
de aramă
din Kikinda.

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.