Tropar de primavara – Lui Nichita

El a fost azvârlit din trenul care ne ducea pe toţi
când puteam să-i întind o mână de om tânăr care mă făcusem/
dar pe-atunci eram prea ocupat cu muncile de primăvară
aveam palmele bătătorite de mângâiatul
spatelui de femeie/ şi ochi de lemurian
obişnuit cu pierderea nopţilor/

o eram liniştit peste măsură/
frumoasa moarte omnivoră
nu se mai sătura de crăiţe şi brumărele

estimp el năştea
mii şi mii de păsări trimbulinde/
şi eu n-am priceput că blondul meu prieten
era cel mai bătrân născător de păsări/
şi eu doar cal şi iepure şi soldat pedestru-
n-am stat în clipa din urmă
lângă patul lui
împletit după datină
din tinere ramuri/
n-a fost să fie

O carte

De cele mai multe ori pleci de la nimic –
pagina-ntâi pustie
ca deșertul Atacama/
niciun zbor de condor sau de
pasăre Roc/ pe pagina a doua
un măr sălbatic crescut
la marginea marginii lumii/
întorci rapid foaia care foșnește
metalic ca lama unei ghilotine-
o femeie de prin anii `30
cu ochii ei incredibili de lapis-lazuli/
și doamne restul cărții
în care credeai
e negru negru negru
ca ultima rochie
a mamei

Ca si cum

Noi scriem istorii neîntâmplate vreodată/
nici moartea nu e adevărată/ iubirea are un strat
gros de fard și mascara/ moartea e albă/ albită de atâta așteptare/
dragostea ehei e amor consumat prin ganguri
mirosind a țipăt de curvă/ a blană de câine plouat/
însă dragilor noi scriem
ca și cum viața asta
nu s-ar isprăvi niciodată

Mi-a scris Marlene

Tocmai creionam chipul unei femei oarecare –
o străină nu se ştie de unde venită –
când brusc m-am trezit că primesc
scrisoare după scrisoare
cu grafia în italice
de o sfâşietoare melancolie/

nu cumva/spunea ea/
să insişti pe vreun rid prea adânc/
nu cumva să zăboveşti prea mult
asupra rictusului din dreptul inimii/
rogu-te/ fă-te că nu-l observi
şi în general nu uita
zulufii arămii/ mascara violetă/
roşul carmin şi lumina/
oh lumina să cadă obligatoriu de sus/
ca în pozele cu Marlene Dietrich

e duminică doamnă
şi eu tot pictez voalete
pe un fundal cu oraşe în flăcări/
doamnă ratez la nesfârşit/
sunt conştient că pe mine – cel din linia-ntâi/
nu mă mai recunosc nici caii nici câinii/
tocmai a explodat cu tunet- răsunet
şi unicul bec din colţul străzii/
e un întuneric cosmic perfect/

hier ist das Lied zu Ende –
mai apuc să citesc
pe pagina ca o zăpadă târzie
în destrămare..

Cum ne vede o pasare din zbor

Ei au un fel de muzică psihedelică
pe care o ascultă de la dreapta la stânga
dar habar nu am dacă se-nmulţesc
în ritmul orchestrelor de alămuri şi suflători
sau al exploziilor de clorofilă

priviţi de sus
par o mulţime de capete adunate rapid
pentru a discuta soarta lumii/
însă e deajuns o furtună solară
pentru a se împrăştia în patru vânturi-

în general sunt făpturi pelagice
cu ochi telescopici fosforescenţi
gata în orice moment să dea în plâns
fără vreun motiv serios

nu mai ştiu ce să cred-
unii par copaci în care te poţi odihni
când nu găseşti un nor prin preajmă/
alţii-ferestre unde să poţi cânta
melodii din prea îndepărtatul ev
al paradisului/
foarte puţini dintre ei
încearcă un fel de zbor-
o imitaţie nereuşită/
o impresie-
o glumă/
ca aceasta la care subscriu

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.