Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine.
Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță care insistă să locuiască în continuare cu tata –
un actor celebru cu ochi de cobalt și
început de calviție în progresie. Creștea armăsari de rasă
pe undeva, prin pampa argentiniană.
A murit cândva, prin secolul trecut,
într-un accident la rodeo.
Mi-e bine, fire-ar a dracu`de soartă parșivă!
Am ucis, dar acum mi-e bine.
Abia acum văd lucrurile căutându-se blând unul pe celălalt.
Le aud cum se cheamă cu glas de bunici. Uneori se ating
cu gesturi de îndrăgostiți vechi. Alteori, uită de sine, uită
pe foc mâncarea cea de toate zilele.
Câteodată plâng molcom la căpătâiul cuiva
care uită să se mai trezească vreodată.

Insomnie

În timp ce mă străduiesc să adorm –
prin fereastra mea larg deschisă
din cauza caniculei acestui sfârşit de viaţă
se aud clar vocile angrosiştilor de cereale
care tocmai s-au întors de la vânătoare
şi frig acum căprioara lui Labiş
fără să plângă ca-n copilărie/
mănâncă doar – atât

îmi sunt vecini dracu să-i ia/
şi-au făcut casă supraetajată-
eu am umbră toată ziua
în curtea mea cu regina-nopţii
şi mâna-maicii-domnului/
îi iubesc în felul meu strepezit
mai ales că stâlpul familiei –
un fost securist –
m-a invitat mai alaltăieri în croazieră
pe unde eu călcasem doar cu piciorul –
(pe valurile mării Egee carevasăzică)
pe vremea când apele nu se despărţiseră
de uscat – l-am refuzat politicos/
părinţii mei morţi mă priveau cu reproş
dintr-un însângerat asfinţit
numai şi numai al lor.

Iubirea dintai..

Cine se leapădă de iubirea dintâi,
de secunda de nedescris în cuvinte-
pentru că nu poate încăpea în cuvânt,
nici în culoare, nici în sunet, ci poate doar
în mașinăria neunsă a universului

cine își neagă nașterea, căsătoria și moartea-
acela nu se poate considera
măcar o celulă auriculară
în implozie controlată. Nici pernă
pentru odihna celui ostenit de viață/
nici apă de potolit setea celui însetat/
nici bucată de pâine pentru săracii lumii.

Acela-zic- să nu-și găsească aleanul în veci
și facă-se însuși stâlp de sare-n pustie,
lacrimă de câine bătrân
în căutare de casă la curte,
cuc fără cuib…

… si mai poftesc

..și mai poftesc să-mi aduceți
hainele mele de-acasă/ toate/ și costumul meu cel mai negru/

pentru că în somn m-am simțit umilit/
pentru că nu există pereți respirabili
ci doar ferestre enorme prin care se holbează
toți ciudații lumii ( uneori o adolescentă
care nu a avut răbdare să mă aștepte) și parcă
ultima dată o mamă cu părul ca un abur
iar pe masă/ ehei- un bănuț de aramă/ o cană cu apă și un covrig-
merinde pentru drumul cel fără întoarcere/

pentru că doar în vis îmi apar adevărații prieteni
privindu-mă mustrător/ inventându-mi alte păcate capitale/
umplându-mi fără istov paharul
cu vinul acru al sfârșitului de viață

ah mai erau desigur și cuvintele acelea
cu sufletul lor indicibil
pe care noctambulii zilelor noastre
se tot chinuiesc
să le combine forțat
în poeme nemuritoare

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.