Pe Via Dante

Nu era pace
pe Via Dante/
maestrul Virgil își zornăia
prin buzunare mărunțișul
primit drept răsplată
pentru serviciul de ghid/
părea o cutie muzicală
amăgitoare- dacă îndrăzneai s-o deschizi
te chema duios precum vocea de nubilă
a Beatricei/ nu era liniște/

Te-am sărutat zgomotos
de s-a auzit până-n al nouălea cerc/
și repede-repede
nici n-am știut când ne-am strecurat
trăind și murind
în cetatea durerii/
nu era pace
pe Via Dante.

Spre seară și pentru vecie

Când se face seară și pentru vecie
nimeni nu-și mai croiește planuri de viitor. Doar poeții uitați
ai veacului trecut aprind cele câteva felinare ale orașului.
Femeile- ah, femeile în sepia!- plâng atât de frumos
pe sub ferestrele mele din Fundătura Tourette.
E o liniște de cobalt. Aproape că aud coborând fără milă
corbii poetului Tradem.
Aproape că mi te amintesc.

Apari și tu ca un cuvânt oarecare
Din holy bible. Îmi bați la ușă
după semnalul numai de noi știut.
De trei ori: non
omnis
moriar.

Istorii

Iubito, de-o fi să ne pierdem mințile
din motiv de alcooluri sau de dragoste în exces,
să coborâm, draga mea,
într-unul din canalele memoriei colective. Să-ți cânt
hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea, ori altă prostie,
într-o beznă desăvârșită. Tu, care miroși ca Sulamita
a mirt și a tămâie, tu, alături de mine, să te strecori
prin hrubele duhnind a transpirație veche de o sută de ani,
prin întunericul săgetat de jăraticul a mii de țigări-
nămolul fosforescent al infernului.

Și întorși la căsuța noastră de turtă dulce
de pe strada inimilor sfărâmate,
se cuvine să povestim frumos
despre urâții lumii ăsteia parșive:
ciungul de la Lepanto, cocoșatul de la Notre Dame ,
șchiopul de Petru, orbul din Brăila-
istorii care de care mai picante.
Și la sfârșit poate o să aducem vorba- în treacăt!
și despre cei mulți din Gara de Nord
care își transportă întreaga viață
în sacoșa de rafie.

Să-i urmărim cum coboară
până-n al nouălea cerc, în timp ce noi
scrutăm orizonturi liliachii
prin hublouri de chihlimbar,
iar papucii noștri așteaptă frumos aliniați
în fața ușii.

Drumul către casă

Și după ce
după ce nu
după ce tu n-ai să mai fii
dulcineea mea din toboso,
voi respira în sincope, mi se va face dor de ploaie,
și foame și sete de oarece mori de vânt. Căci nu-i aer mai dulce
decât pasul tău pe sub aripa lor de calomfir. Și nu e moarte mai amară
decât drumul către casă,
întoarcerea vremurilor
pe sub luna de sânge.

Și scormonind eu în mintea mea cea de acum

mare lucru n-am aflat: rudimente, artefacte făcute zob,
pulberi brune, veșminte uzate, pantofi desperecheați
de pe vremea celui împușcat- o încântare!
Hai la Taica Lazăr, frumoaso!
să-ți arăt din ce a creat Dumnezeu lumea. Să călcăm atenți
printre ziarele de epocă întinse pe jos. Atenți să nu deranjăm
telefoanele ratate, apelurile respinse, plânsul tău redundant
în pâlnia unui Pathe Marconi.

Iubito a lucrurilor împlinite, a porțelanurilor chinezești,
a crizantemelor din plastic,
pogoară toamna,
vremea vremuiește.

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.