braila - strada regala

Sindromul picioarelor nelinistite – fotografii..

…Fotografia era ruptă, tăiată cu foarfeca, parcă cineva ar fi făcut-o cu intenția de a îndepărta ceva
deranjant; de a elimina pe cineva cu orice preț…Eleni nu s-a grăbit să mă lămurească…Dar eu știu
pentru că am fost de față…Mi-am amintit de ziua aceea,deși eram și eu mic, insignifiant, o jucărie.. Cel eliminat era tatăl: masiv, cu cămașa deschisă larg la guler, i s-ar fi văzut proeminent mărul lui Adam; părul negru pieptănat peste cap; sprâncenele stufoase și nasul turtit- semn al meciuri-lor de box pe care le pierduse sau le câștigase, după cum era cazul. Și el părea trist și parcă dus, deja plecat…

Am revăzut limpede scena când cei doi soți se certaseră chiar în dimineața aceea de 1 mai,
Ziua Internațională a Celor Ce Muncesc…Mi-am mai amintit și cât de nesigură începuse să mi
se pară viața în acele momente…Era primăvară plină, împlinită; apele fluviului curgeau cu tunet
din sus, din îndepărtata Germanie; abatorul de la marginea orașului mergea la foc continuu; dimineața striga cu glasurile de copii ale mieilor sacrificați…Și pe maidan, morți de curiozitate
și strânși unul în altul- eu și Aron, și Sabina, și fetele jegoase ale fierarului Nabardac ne holbam
la cei care imortalizau clipa cea repede…

Numai Zambilă stătea pe ultima treaptă a gropii de bombă și se uita la tritonii lui…
– Se făcuse aproape de ora prânzului, am continuat eu, se vedea după umbra salcâmilor care
se micșora, se retrăgea către rădăcină; după verdele brusturilor virând către o culoare spălăcită,
dispusă în tușe subțiri, lipsite de strălucire; cel dintâi apăruse tatăl tău; aproape că te târa de mână, semn că tu nu prea erai încântată de ideea de a te lăsa imortalizată; refuzai cu încăpățâ-nare eternitatea, asta era…

Apoi, cu un pas în urmă, soră-ta Electra, neînsemnată, ignorată de toată lumea: într-un pulover cu dungi verticale, sandale negre cu baretă și șosete albe trei sferturi…
După un timp, apăruse și maică-ta, parcă înotând prin marea de cucută și lumânărică înflo-rită…

V-ați așezat ca la fotograf, apropiați, și, totuși, nu știu de ce păreați îndepărtați unul de altul, mai străini ca niciodată…Aaaașa, vă rog eu nu mișcați, nu uitați să zâmbiți, mersi, mersi…
bravo… Și poza clipei eterne, ieșise, gata, nu mai era nimic de făcut… Însă vouă, vedeam bine, vă venea să plângeți: tatăl se întorsese abia spre dimineață, de la atelier cică, unde băuse cu
prietenii, niște derbedei siniștri; țipase la tanti, mama ta, poate o și pocnise, de se auzise de la
noi din casă, crucifixul mă-tii, asta era înjurătura lui, dar de lovit numai tu știi…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE- fragment…

Alte scrieri

Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine. Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță…
Citește mai mult 
darie-l--gherbaluta

Cu Gabriel Gherbaluta in Heavens

Ieri.. la HEAVENS.. Vreau și eu o porție de conopidă..
Citește mai mult 
in memoriam simon ajarescu

In memoriam Simon Ajarescu

O pagină, atât… Cred că merită citită… In memoriam Simon Ajarescu
Citește mai mult 

O zi care nu mai spune nimic

15 iunie… O zi care nu mai spune nimic… Pe ici, pe colo, câte un oftat. Ni s-a recomandat să…
Citește mai mult 

Am fost furios, am ucis, mi-am revenit, acum sunt bine…

În Jormania aud că e pace, în Francia, Josefina cultivă cactuși- au și înflorit- o nebunie. Dacă pitbullii avocatului de…
Citește mai mult 

Insomnie

În timp ce mă străduiesc să adorm – prin fereastra mea larg deschisă din cauza caniculei acestui sfârşit de viaţă…
Citește mai mult 
iubirea dintai

Iubirea dintai..

Cine se leapădă de iubirea dintâi, de secunda de nedescris în cuvinte- pentru că nu poate încăpea în cuvânt, nici…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei