Fragment din sindrom..

Locul nostru de joacă se întindea în spatele Ordinului, pe un maidan sufocat de bălării. Cucuta creștea atât de înaltă și brusturii atât de imenși, încât, când se întâmpla să plouă, ne adăposteam ca sub coroana unei păduri amazoniene. Ploaia cădea în rafale pe aceste acoperișuri prietenoase; mirosea puternic a praf înfierbântat și a seve amare; peste noi cobora o umbră vegetală verzuie, vâscoasă, parfumată ca mierea de mentă.

Uneori, ploua atât de tare încât frunzele se preschimbau în jgheaburi pe care apa se scurgea în mici torente; noi țipam de surprindere dar și de plăcere; ne strângeam unii în alții, băieți și fete; ne atingeam fără acea jenă mascată de mai târziu. Părul lui Eleni îmi intra în ochi și în gură ca o apă neagră: respiram în creștetul ei mirosind a cimbru; ea își lipise buzele de gâtul meu, murmurând doamne, doamne, fă să nu se mai termine ploaia asta a ta…

Când, după mulți ani, ne-am regăsit (absolut din întâmplare!), m-a ajutat, cu memoria ei încă tânără și agresivă, să reconstitui anii petrecuți la Ordin. Mi-am adus aminte de Aron Tulcinski, de Zambilă, cel care avea să dispară mai târziu nimeni nu a știut unde; de Homer, de Șubecu zis Muiercea, pentru că stătea toată ziua cu gura căscată lângă fusta fetelor.

În timp ce ea îmi povestea, mie mi se părea că ăștia trăiseră cu mult timp în urmă; am făcut eforturi serioase pentru a mi-i reaminti…

Se făcea că merg pe Calea Dunării, o stradă nesfârșită, pavată cu pietre de râu care, sub arșița
verii, îmi ardeau fără milă tălpile.

Am fost surprins să-i întâlnesc pe toți cei pe care îi cunoscusem cu ani în urmă- prieteni ori pur și simplu cunoștințe de-o zi…Toți rămăseseră tineri, unii aproape copii; m-am grăbit să-i mustru: netoților, râd ăștia micii de voi, maturizați-vă, așa v-au învățat părinții voștri?

Dar ei continuau să se scălămbăie, cum făceau de obicei.

Iar eu am început să râd, îmi plăcea ce făceau; pe urmă m-a podidit plânsul, plângeam de-a-devăratele cu ochii mei de albinos bolnav de nistagmus…

Singurul care îmbătrânise era Homer; era bătrân rău acum, un ins cu plete lățoase de un alb murdar. Și era orb, orb de-a binelea…

Și Homer a vorbit atunci, cu fața către ceilalți, însă ca și cum mi s-ar fi adresat mie… Vorbea
cetei de copii care îi pipăiau hainele mucegăite, cureaua din piele aproape putrezită:

– M-ați îngropat de viu, așa să știți…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE – fragment

Sindromul picioarelor nelinistite – fragment

“… Nici nu realiză când privirea i se opri pe sânii unei nimfete; imaginea subţiraticei făpturi aproape că explodă, îi violentă retina, îl făcu praf…Max se scutură cuprins de groaza unei amintiri vechi, luminată intermitent ca de o scânteie electrică. Şi scânteia asta dezvălui, preţ de câteva secunde, o cameră modestă, într-un apartament dintr-un oarecare oraş de munte.
La dracu! Care oraş? Max nu reuşi să aducă aminte… Prin faţa ochilor îi trecu Nineta, cu pielea ei întunecată – ca a unei malabareze, ha, ha!

Nineta tocmai împlinise frumoasa vârstă de şaisprezece ani. Se dăduse în vânt după maşina lui de scris: Erika! Erika! O ador, gângurea ea ca o porumbiţă beată, ce-mi place banda asta dublă, cu alb şi cu roşu!
Apoi făcuse o pasiune pe jurnalul lui din armată- ţinuse un jurnal de front! Citea cu voce tare, uneori încântată, alteori strâmbând dispreţuitoare din năsucul ei de doi bani. Şi chiar ai făcut tu asta? Era să mori împuşcat din greşeală? Mâncaţi la popotă fasole cu gărgăriţe? Nu-mi vine să cred!

Îi plăceau în special pasajele în care Max se prostea declarând cât de mult o iubea pe nevastă-sa, ce dor îi era de ea şi cum visa el să se-ntoarcă acasă lângă puicuţa aia grasă, brrr! Mi se face silă…
Nineta stătea în dreptul ferestrei, se înfăşurase în perdeaua turcoaz, siluetă incertă, asexuată: poate un adolescent, poate o nimfetă derutată, gata să se arunce în gol de la etajul 5…”
(Sindromul picioarelor neliniştite – fragment)

Ne tot plimbam

Ne tot plimbăm
pe strada Picioarelor Neliniștite/
o cotim la stânga
pe fundătura Tourette
prin fața tribunalului
Inimilor Sfărâmate/
ne holbăm la vitrine
cu samovare și fiare de călcat/
ne iubim disperați ca și cum
ar fi pentru ultima oară
în viața asta a noastră/
într-un terariu
un piton își mistuie prada
ingerată acum un veac-

dragilor
vă spun eu-
dacă melanholie nu e
nimic nu e

Alte scrieri

Blague

Plâng poeții de se cutremură carnea pe ei. Nu le-a murit nimeni din cei dragi, nici măcar câinele de companie.…
Citește mai mult 
n-am-sa-mai-scriu

N-am să mai scriu despre tine

N-am să mai scriu despre tine. Nici în somn, nici în miezul de zi. Ar fi ca și cum aș…
Citește mai mult 

Astăzi nu s-a născut nimeni

(platou) Rubrica de la nașteri-decese e goală, vai! Minutarele ceasurilor au încremenit- stop-cadru! tăiați! tăiați!- prea multă mișcare în plan…
Citește mai mult 

Semnal. Ora 12, fix

Am primit bucățelele tale de suflet, îmi scrie ea, mă declar mai fericită decât în singura noastră noapte de dragoste.…
Citește mai mult 
semnal-de-seara

Semnal de seară

Ar trebui să nu ne mirăm: mirosul de mere coapte şi scorţişoară e în stare să descuie blând centura de…
Citește mai mult 
imi-propusesem-sa-mi-revin

Îmi propusesem să-mi revin… Nu se poate…

Îmi propusesem să-mi revin… Nu se poate… Cineva mi-a șters postarea. Îl (îi) anunț că o voi posta la nesfârșit…
Citește mai mult 

A pleca din poezie

A pleca din poezie în altă direcţie e ca şi cum te-ai trezi într-un oraş străin, undeva prin Volta Superioară…
Citește mai mult 
micul-zeu-al-ploii

Micul Zeu al Ploii

Uneori când te simțeai părăsit/ uitat de toți sfinții/ desenai pe nisip cu degetul chipul Micului-Zeu-Hermafrodit-al-Ploii/ un fel de femeie…
Citește mai mult 
quotidian

Quotidian

În septembrie se dă liber la nunți. Defilăm în limuzinele noastre albe, prelungi ca niște sicrie regale. Împărțim mărunțiș cerșetorilor…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei