Imi iau pranzul alaturi de ceilalti (sindromul picioarelor nelinistite)

Îmi iau prânzul alături de ceilalţi. Ieri, Anestezistul mi-a spus că nu e bine să fiu aşa retras. Nu e recomandat la vârsta înaintată a dumitale. Trebuie să socializezi. Să te integrezi în peisaj, ce dracu`, doamne, iartă-mă..
Peisajul e o sală cu o masă unică din lemn roșcat de mahon. Seamănă cu o trapeză de mănăstire. Miros de ciorbă de zarzavat, umezeală de popotă; clinchet de tacâmuri, sorbecăieli şi toate celelalte..
Azi servim pilaf de orez cu aripioare superioare de pui. Pilaful pluteşte într-o grăsime gălbuie. Alături, un castron cu castraveţi muraţi. Pentru cine mai are dinţi.
Socializez cu Napoleon la dreapta mea, cu Contabilul şi Nabucodonosor în faţă. Locul lui Socrate, mai către fereastră, este gol.
Socrate nu mai poate să socializeze. Sau o face altundeva, la loc cu verdeaţă, printre ai lui.
Contabilul plescăie, îi ie poftă, se vede.. La final, se scobeşte între dinţi cu un pai de la mătură.
Se simte în largul lui, ne fixează cu ochi de câine sătul. Râgâie discret, îşi acoperă cu palma
buzele inexistente, se scuză politicos. Numai lume bună, ce mai..
– Ai urmărit prognoza meteo, dom`profesor? se trezeşte vorbind Caliopia Floci. Cică n-o să
vedem zăpada anul ăsta..
– Ei, cum o vrea Dumnezeu, şopteşte dus Nabucodonosor. El ne ia şi ne dă, pupa-i-aş tălpile..
– Mai mult ne ia decât ne dă, cârteşte cu venin Contabilul.
– Mai tăceţi dracu` din gură! intervine Margareta. Nici aici n-aveţi linişte..
– Dar de ce, Margaretuţo? De ce să tăcem? Vrei să ni se-aplece? N-ai auzit ce ne-a recomandat domnu` doctor? Să ştii că te spun..
– Mă doare direct în cur, îl contrează femeia pe Contabil. Toată lumea ştie că tu torni tot. Nu
poate omu` să răsufle, că tu, gata, cu flaşneta la uşa omului..
Deasupra capetelor noastre se află un luminator. Prin el pătrunde lumina de-afară. Egală ca o
pâclă vulcanică. Imposibil să pleci la drum printr-o lumină ca asta. Şi unde să te duci? Unde?
În timpul nopţii, căminul se închide. Cheia aşteaptă în buzunarul halatului grena al Eleonorei.
De fapt, nimeni nu aşteaptă să vină dimineaţa. Pentru că nimeni nu are gânduri de plecare..

SINDROMUL PICIOARELOR NELINISTITE+ fragment

Alte scrieri

imbata-te

Imbata-te

Îmbată-te/ fă-te praf și pulbere/ rescrie limba mamei tale în textele pietrei de la Rosetta/ iubește femeia Solweig răsărită din…
Citește mai mult 

Scotocind prin lada de zestre a femeii

am aflat întuneric felurit- unul mătăsos ca foşnetul rochiei de bal de un albastru electric/ un altul aspru ca vocea…
Citește mai mult 

Curățenia de vară după Bacovia

Am făcut curat după Bacovia- ploile putrede/ toamnele nesfârșite/ scânteile galbene/ voievozii în straie violete/ iubitele tuberculoase/ doamne, câtă mizerie…
Citește mai mult 

Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine. Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță…
Citește mai mult 
darie-l--gherbaluta

Cu Gabriel Gherbaluta in Heavens

Ieri.. la HEAVENS.. Vreau și eu o porție de conopidă..
Citește mai mult 
in memoriam simon ajarescu

In memoriam Simon Ajarescu

O pagină, atât… Cred că merită citită… In memoriam Simon Ajarescu
Citește mai mult 

O zi care nu mai spune nimic

15 iunie… O zi care nu mai spune nimic… Pe ici, pe colo, câte un oftat. Ni s-a recomandat să…
Citește mai mult 

Am fost furios, am ucis, mi-am revenit, acum sunt bine…

În Jormania aud că e pace, în Francia, Josefina cultivă cactuși- au și înflorit- o nebunie. Dacă pitbullii avocatului de…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei