Despre unul din ochii mintii mele

Scriu ( la persoana I) despre unul din ochii minții mele care se tot deschide obrăznicește, cu tot efortul meu de a-i controla mișcările. Fiecare dintre noi, fără excepție, este posesorul unei multitudini de ochi… O infinitate de globi oculari, negri, verzi, albaștri, căprui – închizându-se, deschizându-se, într-o aparentă adormire, într-o latență înșelătoare. Îmi vin în minte tablourile lui Țuculescu, desfășurări cromatice demente- care ne avertizează că, de fapt, stăm sub obiectiv douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru…
E drept, foarte puțini dintre noi sunt conștienți de asta. Cei mai mulți se plimbă naivi prin pădurea de simboluri care, aparent prietenoase, îi vânează răbdătoare, așteptând clipa (care va veni! va veni!) când se vor repezi la grumazul prăzii…
Unul din ochii minții mele se deschide. Fanta întunecată a pupilei, până adineauri relaxată, se contractă dureros, semnalizând că trupul, carnea noastră, se află în suferință. Pupila mea recepționează semnale necunoscute; bastonașele de pe retină sunt în flăcări.
Eleonora se așează iar pe marginea patului ei; relaxată, își destinde genunchii, lăsând la vedere- o , doamne!- interiorul coapselor cu acea lumină aurie-pârguite care ieri nu a putut trece neobservată de ochiul versat al minții mele. Mă simt fericit că ochiul acesta poate fi singurul care se păstrează tânăr până spre bătrânețe.
Dar mai departe? Se sparie gândul…

SINDROMUL PICIOARELOR NELINIȘTITE – fragment)

Fragment din Sindromul piciorelor nelinistite – 16 august

Să nu uit; să notez și iar să notez. Să consemnez. Să opresc o secundă timpul înfierbântat al minții mele.

…Cât eram de îndrăgostit de Gabi! Mă ascundeam de restul lumii, apelam la tot felul de tertipuri, numai pentru a fi alături de ea: într-un parc întunecat, prin scările de bloc, la marginea virană a unui oraș pe lângă care (îmi amintesc perfect!) curgea un râu veșnic mâlos.

În același timp, mă chinuia gândul că o înșel pe Vanda, că biata de ea nu merita așa ceva. Vedeam răsărind dreptunghiurile holografiate ale ferestrelor de la etajul al doilea unde locuiam sau locuisem cândva. Ferestrele erau luminate; siluetele unor oameni necunoscuți, preț de o clipă, topindu-se agitate, nervoase, neliniștite.

Ești bine? mă întreba Vanda de sus.
Sunt bine, răspundeam eu, înspăimântat că voi fi descoperit; chiar foarte bine, nu-ți fă griji.
Vrei să cobor până la tine?
Nu, nu, mă descurc.

Gabi se ascunsese în spatele meu, cu fața ei unică de copil vinovat. Însă Vanda apăruse rapid în scara blocului. Niciodată n-o mai văzusem așa de slabă, înaltă, aproape scheletică.

Sunt bine, am repetat. Și visul se rupea brusc, în timp ce eram basculat în alt plan: într-un parc părăsit cu chioșcurile în ruină. Iar Vanda dispăruse, inexplicabil.

Am coborât într-o hrubă în care apa de ploaie se strânsese în băltoace urât mirositoare, pline de spărturi de cărămidă și de gunoaie. Și într-un colț, dumnezeule!- o grămăjoară de cârpe însângerate; și ceva nedefinit mișca, palpita în cârpele alea. Cineva sunase deja la salvare.

Și iar am ajuns, nu mai știu cum, cu un grup de prieteni ( era și Homer acolo, și Aron, parcă și alții al căror nume nu mi-l mai aminteam) într-un aparat de zbor. Și pilotul era neatent, vorbea cu noi, râdea, își aprindea o țigară; ridică, am strigat, ridică, nu vezi dealul, nu vezi pădurea, ne prăbușim, murim.

Pe urmă am plecat pe jos către locul acela(?); ne-am întâlnit pe drum cu niște milițieni; unul dintre ei ducea în brațe ghemotocul de scutece din care acum se auzea un scâncet anemic; trăiește, am strigat fericit, a scăpat, trăiește Și un milițian- lipsit de sentimente(!)- a început să-mi povestească ceva despre mama copilului: târfa nenorocită, i-a plăcut să se crăcăneze, cățeaua…

Pe ce lume trăim, tovarășu` Artur, vine sfârșitul, îți spun eu.

Iar eu mă simțeam în sfârșit ușurat, dar foarte trist că Vanda dispăruse, slabă, săraca, scheletică, în timp ce noi eram vii și îndrăgostiți peste măsură…

Alte scrieri

imbata-te

Imbata-te

Îmbată-te/ fă-te praf și pulbere/ rescrie limba mamei tale în textele pietrei de la Rosetta/ iubește femeia Solweig răsărită din…
Citește mai mult 

Scotocind prin lada de zestre a femeii

am aflat întuneric felurit- unul mătăsos ca foşnetul rochiei de bal de un albastru electric/ un altul aspru ca vocea…
Citește mai mult 

Curățenia de vară după Bacovia

Am făcut curat după Bacovia- ploile putrede/ toamnele nesfârșite/ scânteile galbene/ voievozii în straie violete/ iubitele tuberculoase/ doamne, câtă mizerie…
Citește mai mult 

Film de familie

Am ucis, dar acum mi-e bine. Urmăresc filme de familie cu soți care se despart amiabil. Au și o fetiță…
Citește mai mult 
darie-l--gherbaluta

Cu Gabriel Gherbaluta in Heavens

Ieri.. la HEAVENS.. Vreau și eu o porție de conopidă..
Citește mai mult 
in memoriam simon ajarescu

In memoriam Simon Ajarescu

O pagină, atât… Cred că merită citită… In memoriam Simon Ajarescu
Citește mai mult 

O zi care nu mai spune nimic

15 iunie… O zi care nu mai spune nimic… Pe ici, pe colo, câte un oftat. Ni s-a recomandat să…
Citește mai mult 

Am fost furios, am ucis, mi-am revenit, acum sunt bine…

În Jormania aud că e pace, în Francia, Josefina cultivă cactuși- au și înflorit- o nebunie. Dacă pitbullii avocatului de…
Citește mai mult 
logo-footer

Cotidian

Despre...

Artist la artiste peintre
 
A fost Prof la litterature.
 
A fost Writer la Writer.
 
A fost Freelancer la Artist Plastic.
 
A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi
 
A studiat la lettere e filosofia
 
Trăieşte în Palilula
 
Din Roșiorii de Vede

Copyright 2017 ©  Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.


web analytics
Vizitatorii mei