Atâta timp cât caii negri
pasc în libertate pe câmpia albă
nu am motiv să mă tem
că glonţul de argint al secundei
îmi va trece pe la ureche/
câtă vreme câinii iluziei
sunt mereu pe urmele mele
nu mă tem că galopul cailor
se va poticni ruşinat
într-un gard viu de rosa canina
Vai săraca ţară a Hymerei
pe ce mâini a ajuns –
caii sunt împuşcaţi şi daţi câinilor/
femeile îşi alăptează pruncii în linia-ntâi/
şuieră gloanţele oarbe/
neghiobii stau cu piepturile la vedere/
negustorii de fier vechi fac ţăndări
frumuseţea albastră a oţelului –
din cer va coborî definitiv peste noi
somnul de plumb al bătrânilor/
să ne cuibărim aşadar
să ne acoperim bine capetele
urmează o noapte
despre care nu se va scrie
în nicio carte de istorie