Acvaforte

Poetul damnat
îşi cerceta cu maximă
atenţie încheieturile/
gleznele fine de felină
cu care în nopţile sale
de insomniac
se căţăra pe bibliotecă
până pe raftul de sus-
era linişte şi pace acolo
între buchowski şi beniuc-
timpul lucra mai harnic
ca niciodată
cu mucegaiuri micelii
şi alte însemne
ale nobleţii eterne/
l-am citit
toate substantivele lui
începeau cu vocabula –ne
nesoare neiubire neinimă –
după care se combinau nebuneşte:
neiubirea neştiutoare
e de nepătruns
când a ajuns la cuvântul
NEMURIRE
s-a oprit puţin
s-a scărpinat la subsuoară
şi a gândit- acest substantiv
nu există/
începuse să plouă/
mijloacele de transport în comun
gemeau de-atâta lume bună
care desigur
mergea la serviciu

Comentarii



logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.