Dulcea mea inaripata

Draga iubita frumoasa
mea curtezană care-mi trimiţi
bezele roşcate pe ogorul meu înzăpezit
însămânţat cu rapiţă-
săruturi împleticite
precum urmele de vulpe

dulcea mea înaripată
cu sâni sintetici-
drumul tău către glorie
se poate curma într-un cătun
fără apă şi canalizare
cu prunci murdari şi bocitoare harnice/
o drumul aurit al mediocrităţii
pe care în copilărie
mergeam ţinându-ne de mână
învârtind un cerc de foc
care şi astăzi se mai roteşte
pe cerul stelei Mira Ceti
de unde alte fete fierbinţi
flutură batistele lor cu monograma
inconfundabilă
a florii de genţiană

Comentarii



logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.