Frumoasă mai e poezia pe care n-o scrii!

Stai la masa de scris și ea nu mai vine. Bei un alcool anonim
cu un amic anonim și ea nu mai vine. Scrutezi orizontul
către punctul de fugă promis. Îți vezi rudele sărace emigrând
pe sub stelele fixe, le strigi: unde vă grăbiți, neisprăviților?
Poezia, când vine, ți se așează pe umăr,
cam pe partea nevăzută a inimii,
nu răspunde la întrebările tale lumești.
Poezia, când vine, e neam de curvă. Te vinde,
te cumpără pe un singur cuvânt:
nevermore.

Fundatura Tourette – fragment

…Eleonora, ce se-ntâmpla cu mine? Nu mai eram un prunc care visa viața dinainte de naștere. Aveam amintiri proaspete, senzații, simțuri bine conturate. Aveam dureri și mici bucurii. Câteva acolo, rudimente. Trăisem printre oameni, puțini și triști, cum se nimerise. Și acum…lumea se mărise; după ce străbătusem pădurea și câmpul, intrasem în târg- o margine de târg- dar cu oameni care ieșiseră la porți și mă priveau. Își dădeau coate, cine-o mai fi și ăsta, de unde l-o fi cules popa Palagea, unde l-o duce. Bună seara, bună seara, alde Dermont or fi acasă? Păi sunt, unde să fie?
N-a trecut mult și, după ce părintele a aranjat nu știu ce cu bărbatul numit Cornel- în taină, în cea mai mare taină! – am constatat cu surprindere că parcă îi cunoșteam demult pe oamenii ăia: Cateluța, Anica și, firește, Cornel, zis Mutu…
Așa că, chiar de a doua zi, m-am încumetat să ies pe ușă și s-o iau la picior…
Am ocolit cocioaba aia veche de mai bine de o sută de ani și am plecat să explorez maidanul. M-am oprit pe marginea gropii făcută de bombă; am coborât treptele săpate în mal. Era ora când toată lumea venea cu gălețile după apa de udat cele câteva amărâte straturi de ceapă sau de roșii. Venea și se ducea ca și când ar fi vrut cu tot dinadinsul să golească groapa. Care, nu se știe cum, nu seca niciodată.
M-am gândit: e adâncă. Nimeni nu poate spune cât e de adâncă, m-a informat Zambilă care își ocupase poziția de seară pe treapta
cea mai de jos. Era locul lui. Locul meu, a zis el. Zambilă era un puști cam de seama mea, blond, slăbuț și, nu se știe de ce, puțin cocoșat. Avea brațele lungi și palmele albe, creponate, de parcă
ar fi stat toată ziua în baltă.
-Așa se spune. Că n-ar avea fund. Și că duce dincolo, pe partea cealaltă a pământului.

Postare fara pozare…

“…Nici nu realiză când privirea i se opri pe sânii unei nimfete; imaginea subţiraticei făpturi aproape că explodă, îi violentă retina, îl făcu praf…Max se scutură cuprins de groaza unei amintiri vechi, luminată intermitent ca de o scânteie electrică. Şi scânteia asta dezvălui, preţ de câteva secunde, o cameră modestă, într-un apartament dintr-un oarecare oraş de munte.

La dracu! Care oraş? Max nu reuşi să-şi aducă aminte… Prin faţa ochilor îi trecu Nineta, cu pielea ei întunecată- ca a unei malabareze, ha, ha!

Nineta tocmai împlinise frumoasa vârstă de şaisprezece ani. Se dăduse în vânt după maşina lui de scris: Erika! Erika! O ador, gângurea ea ca o porumbiţă beată, ce-mi place banda asta dublă, cu alb şi cu roşu!
Apoi făcuse o pasiune pentru jurnalul lui din armată- ţinuse un jurnal de front! Citea cu voce tare, uneori încântată, alteori strâmbând dispreţuitoare din năsucul ei de doi bani. Şi chiar ai făcut tu asta? Era să mori împuşcat din greşeală? Mâncaţi la popotă fasole cu gărgăriţe? Nu-mi vine să creeed!
Îi plăceau în special pasajele în care Max se prostea declarând cât de mult o iubea pe nevastă-sa, ce dor îi era de ea şi cum visa el să se-ntoarcă acasă lângă puicuţa aia grasă, brrr! Mi se face silă…
Nineta stătea în dreptul ferestrei, se înfăşurase în perdeaua turcoaz, siluetă incertă, asexuată: poate un adolescent, poate o nimfetă derutată, gata să se arunce în gol de la etajul 5…”

Fundătura Tourette – fragment

Ebose, bruioane…

Deveni atent. Așa începea când urma să facă un anunț important.
“Am cancer”, spuse ea simplu, ca și când ar fi citit factura la curent sau l-ar fi avertizat că nu mai e cafea în casă.
În clipa aceea, Petru își văzu toți prietenii murind. Prezentul se dilată, înghițind brusc tot trecutul. Gesturile pe care se pregătea să le facă – largi, dramatice, sfâșietoare, se contopiră cu un secol întreg de reverențe, cadriluri și trandafiri uscați între pagini de carte apărută la Alcalay, în care el va găsi din întâmplare fotografii sepia cu Regimentul 16 Călărași. Petru își aminti de ziua când trebuia să moară înecat, cu patruzeci și cinci de ani în urmă, dacă nu ar fi fost salvat de tatăl său; de blonda Iuftaru Dana , împușcată la Revoluție chiar lângă el; de colega lui, Vetuța, moartă de angină difterică chiar în ziua când ceilalți primiseră cravata roșie de pionier. Îl văzu pe Kovalski făcând atac de cord ca Pașadia din “Craii… ”lui Mateiu… Văzu delfinariul din Constanța preschimbându-se într-o gigantică fântână cu roată și pe Alexandru, prietenul din copilărie, făcându-i semn cu mâna de pe celălalt mal al unui râu înghețat. Auzi țipătul unei specii de foci pe cale de dispariție în Insula Paștelui; văzu ce nu se poate vedea și fu asurzit de ceea ce, în general, se mișcă prin Univers în cea mai profundă tăcere…
“E firesc”, continuă rece Ondina, ”să iei toate măsurile ce se cuvin într-o asemenea situație”. Medicii nu se putuseră înșela: o banală durere de umăr se dovedise a fi tot ce se putea mai rău.
“Imi crește un nufăr în plămânul drept. Îți amintești de fata din “Spuma zilelor”?O minune, spuneai tu. Ca metaforă e tot ce s-a scris mai frumos despre cancer. Ca realitate însă… ”
“La ce lucrezi acum?”schimbă vorba Ondina.
Petru nu îndrăzni să răspundă. Ea continuă pe un ton mustrător: ”Știu, ți-am văzut hârtiile, nu prea ai progresat…

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.