Acum nu mai esti..

…și o bilă de-a ei din copilărie, o monadă
în destrămare. Un petec de hârtie scris cu cerneală violetă.
Un capăt de creion chimic, un compas
cu care măsura distanțele iubirilor ținând cât pauza mare.
Un ruj de buze aproape negru de atâta așteptare.
Un calendar cu poza unui actor frumos
de la Hollywood. Un ceas Pobeda
cu limbile oprite la ora 17 fix.
Nicăieri vreo urmă de-a mea.
Nicio amprentă pe apa oglinzii.
Niciun fir de păr în peria
cu care se pieptăna îndelung
în anotimpurile noastre ploioase.

Acum ești cenușă de stea bătrână,
inel de miriapod, blană de cârtiță.
Acum nu mai ești decât elitră arămie de scarabeu,
cochilie pustie de melc zănatic.
În vreme ce eu trăiesc bine
și îndestulat și veșnic
ca un zeu al rigolelor.

În sfârşit, linişte în cap

Când în cap
ţi se face linişte/
e ca după mutarea precipitată
a ultimilor chiriaşi

cum mai bubuiau boxele
până la ore târzii în noapte/
o tencuială verzuie
mai cade şi-acum
pe duşumeaua sonoră –
urme de poze/
ziarul Scânteia/
un pahar spart/
un pampers folosit
sub canapeaua
cu toate arcurile rupte/ și
un afiş prins în pioneze
de plastic –

mami
nu crezi că de mâine
ar trebui să începem
o nouă viaţă?

Reconstituiri

Astăzi abia o reconstitui
din nimicuri: zarzărul acela înflorit
de la poarta fabricii de fericire; lacrima femeii
de la filatura iubirilor sintetice;
uimirea cosmică a copilului
la intrarea locomotivei în gară
(în gara noastră mică!)

O recompun timid, greșind inexplicabil,
încurcând nașterea ei, căsătoria și moartea;
inversând anotimpurile, parfumul singurătății
cu uralele mulțimilor însetate de sânge..
Când, Doamne, poate că ar fi fost deajuns
o mână mică de pământ
încolțit cu brumărele,
un bondar zgribulit,
o șopârlă nervoasă.

Nepriceput m-am născut, Doamne,
toată viața n-am făcut altceva
decât să-mi tatuez pe fața de pernă
o inimă în repaos absolut,
o muză dormind, un lac
al codrilor albastru.

Suburbii

Tot călătorind prin
suburbiile trupului tău
uimit că nu întâlnesc decât amurguri sângerii
(de unde or fi ieșit toate deodată)-
calc apăsat prin nămolurile roșii
prin noroaiele dulci ale patriei recunoscătoare

Între timp
golesc visător un pahar cu alcool rural
îmi umplu un altul lăcrimez
și plec mai departe

Câtă umbră liniște și pace
în casa muncitorului la fabrica de flori din plastic
– puteți intra fără grijă câine bun
mult nu mai are de trăit –
la câțiva pași trece linia ferată
albastră și muritoare ca o scânteie electrică
atenție la tren

Pentru că mai încolo se termină și suburbiile
trupului tău minunat
peste care cad în neștire
amurguri sângerii. Dar despre toate astea
vom vorbi poate mâine
între două trenuri și
numai după program

Blague

Plâng poeții
de se cutremură carnea pe ei.
Nu le-a murit nimeni din cei dragi,
nici măcar câinele de companie. Plâng
de parcă li s-a furat portofelul. De parcă
au pierdul la cazinouri jocul de noroc cu soarta.

E un bocet general
pe toate meridianele lumii.
Mă tem că s-ar putea porni un potop
care să țină- doamne, ferește!- ani și ani,
ca în Macondo.

Noroc că se ivesc câțiva
doldora de idei geniale:
– Vom face un grup- mixt, se-nțelege- din
bărbați ușor fanați cu neveste trecute la index
și fete obligatoriu în floare. Vom călători la munte,
la mare, obligatoriu la Costinești.
Vom plânge cu spor. Vom peripatetiza
prin tufișuri. Iar către ziuă, și
când se va găta beutura, vom striga:
– Trăiască poezia erectă!

logo-darie-lazarescu-f

Artist la artiste peintre. A fost Prof la litterature. A fost Writer la Writer. A fost Freelancer la Artist Plastic. A studiat romana-franceza la Facultatea de Litere Universitatea Al I Cuza, Iasi. A studiat la lettere e filosofia. Trăieşte în Palilula. Din Roșiorii de Vede.

Contact Info

Braila - Romania

Copyright 2017 © Darie Lazarescu. Nici o parte a acestui site nu poate fi copiata fara permisiunea scrisa a autorului.